Fertilizarea cu îngrăşăminte organice pe păşuni şi pe fâneţe

Datorită rolului lor ameliorativ complex exercitat asupra însuşirilor fizice, chimice şi trofice ale solurilor, utilizarea îngrăşamintelor organice naturale determină importante sporuri de producţie. Se apreciază că prin fertilizarea cu gunoi de grajd, al cărui efect pozitiv se eşalonează în principal pe o perioadă de trei-patru ani, sporurile de producţie realizate sunt în medie pe patru ani de 70%.

În plus, în cazul pajiştilor permanente, în urma aplicării fertilizanţilor organici proveniţi de la animale, se îmbunătăţeşte radical compoziţia botanică a covorului vegetal, înmulţindu-se speciile de ierburi cu o valoare nutritivă ridicată, în detrimentul celor slab comestibile şi mai puţin valoroase.

Folosirea raţională a îngrăşămintelor organice asigură, pe lângă economisirea îngrăşămintelor chimice azotoase, a căror fabricare necesită un consum mare de energie, şi integrarea în circuitul biologic al solului a dejecţiilor organice, altfel inutile şi poluante.

Totuşi, cantităţile mari ce trebuie transportate (20-40 tone) la distanţe uneori destul de mari, precum şi sursele lor limitate, impun folosirea acestora cu precădere la înfiinţarea de noi pajişti semănate unde, fiind încorporate în sol odată cu pregătirea patului germinativ, vor determina o valorificare mai eficientă a noilor păşuni.

Stocarea dejecţiilor

Toţi fermierii, mai vechi sau mai noi, ştiu că gestionarea corectă a gunoiului şi a dejecţiilor semilichide, cel puţin în fermele de taurine, respectând condiţiile impuse de normele privind protecţia mediului în armonie cu propriile interese tehnico-economice, reprezintă o mare problemă.

O fermă de mărime mică sau mijlocie cu 50-100 vaci de lapte, în care se obţine o producţie medie zilnică de cel puţin 20 litri lapte/cap, din punct de vedere financiar, este sortită eşecului, iar talăngile şi bâtele sunt insuficiente pentru respectarea unei legi şi cu atât mai puţin pentru obţinerea altor facilităţi normale şi fireşti.

Totuşi, trebuie menţionat, pentru cei care-şi propun să înceapă o activitate de creştere a animalelor, că la dimensionarea capacitătilor de stocare a bazinelor pentru purin este semnificativ faptul că de la o vacă de lapte rezultă, în medie, aproximativ 20 litri purin/zi, iar de la tineret, mai puţin de jumătate.

Conform acestor estimări volumul bazinului pentru stocarea acestui tip de îngrăşământ, în cazul evacuării anuale, aşa cum se procedează de obicei, trebuie să aibă o capacitate de circa 3 mc/cap la adulte şi de 1,5 mc/cap la tineret.

Pentru dimensionarea platformelor de gunoi este bine de ştiut că experimental s-a ajuns la următoarele cantităţi de gunoi de grajd într-o perioadă de stabulaţie de 220-240 zile, în tone gunoi brut/cap de animal: bovine mari, 9-10 tone; cabaline, 6-7 tone; ovine, 0,8-0,9 tone. În tabelul 3 sunt trecute volumetric dejecţiile semilichide nediluate produse de 100 capete de animale din specia bovină.

Un lucru important de menţionat este faptul că în timpul stocării o anumită cantitate de azot organic, prin fermentare va fi convertit în formă solubilă disponibilă pentru plante, iar numărul organismelor purtătoare de agenţi patogeni se reduce.

Elemente de conţinut valoroase

Cele mai importante elemente de conţinut din plante se regăsesc în îngrăşămintele naturale.

Se apreciază că prin dejecţiile animale se elimină 30-50% din substanţele organice ale furajelor consumate; aproximativ 80% din fosfor; 60% din potasiu şi 50% din azot. În tabelele 1 şi 2 sunt trecute principalele elemente de conţinut ale îngrăşămintelor organice provenite din fermele de taurine.

Prin fermentare, materia organică se descompune în totalitate, eliberând conţinutul de elemente nutritive. În cazul unui gunoi mai puţin fermentat, plantele perene de pajişti folosesc elementele nutritive treptat, pe măsura descompunerii gunoiului, având un efect de lungă durată, de trei sau chiar cinci ani.

Mustul de grajd administrat în cantităţi de 150-200 mc/ha are eficacitate numai 1-2 ani, însă orferă plantelor toate elementele de conţinut într-un timp relativ scurt.

În tabelul 2 observăm exemplul de conţinut pentru 50 mc îngrăşământ, acesta fiind volumul maxim recomandat de Codul bunelor practici pentru aplicarea pe un hectar de teren. Pe păşuni, în mod normal, depăşirea unei astfel de doze se consideră o risipă a carbonatului de potasiu din conţinut şi în plus consumul luxos de iarbă de către vite conduce la creşterea riscului de hipomagneziemie.

Pentru a evita sufocarea vegetaţiei de suprafaţă cu îngrăşământ semilichid, se recomandă ca întreaga cantitate stabilită să se administreze fracţionat, în două sau trei treceri la intervale de cel puţin trei săptămâni.

VARIANTE OPTIME DE APLICARE

• Iarna şi primăvara. Împrăştiatul dejecţiilor semilichide în perioada iernii, la anumite intervale de timp, are câteva avantaje:

- transportul şi distribuirea lor se poate face cu maşini de capacitate mică, cu echipamente simple, mai puţin sofisticate;

- contaminarea cu dejecţii a ierbii pe păşune şi riscul capacităţii de depozitare sunt mai reduse;

- dejecţiile proaspete sau cele păstrate pentru o scurtă perioadă de timp au un miros mai puţin agresiv, faţă de cele păstrate o perioadă mai îndelungată, aspect relevant pentru zonele din apropierea localităţilor urbane.

Trebuie să precizăm, însă, că atunci când gunoiul de grajd şi dejecţiile semilichide se aplică pe păşuni în timpul iernii, îngrăşământul va pierde o parte din elementele valoroase, în special azotul. O potenţială pierdere este cauzată de scurgerile de suprafaţă, produse înainte ca nutrienţii să intre în pământul îngheţat.

O mare cantitate de azot se poate evapora în timpul ferestrelor prelungite sau dese din timpul iernii, când acest fenomen este accelerat. În plus, nutrienţii dejecţiilor care n-au fost absorbiţi de rădăcinile plantelor vor fi tot mai vulnerabili la infiltrările în profunzime şi la alte procese ce duc la pierderea lor.

În urma unor cercetări efectuate pe această temă s-a estimat că azotul se poate pierde în proporţie de aproape 75%, atunci când fertilizările pe păşuni se aplică în intervalul octombrie-noiembrie; 50%, în lunile decembrie-ianuarie, şi mai puţin de 25% după aplicările din februarie-martie. Pentru aplicaţiile periodice similare, pierderile de potasiu pot fi de 20%, de 10%, sau chiar deloc, iar cele de fosfor sunt minime.

Stocarea în perioada iernii şi aplicarea în timpul primăverii şi verii permit împrăştierea unor cantităti mari de dejecţii la  momentul cel mai potrivit pentru perioada de vegetaţie şi de nutriţie a plantelor.

• Modul de administrare. În ceea ce priveşte modul de administrare a îngrăşămintelor lichide şi semilichide în lunile de iarnă şi de primăvară, recomandările sunt ca acestea să fie diluate cu apă în proporţie de 1:1-1:3 în funcţie de prezenţa sau de absenţa zăpezii şi a umidităţii ridicate sau scăzute din sol. După fiecare coasă sau ciclu de păşunat acest raport trebuie să fie mult mai larg, de 1:4-1:6.

PRECIZARE

Ţin să precizez că, în materialul de faţă, sub denumirea de îngrăşăminte organice sau naturale fac referire la gunoiul de grajd, la dejecţii semilichide sau la îngrăşământul semilichid şi la mustul de grajd sau purin, considerate pe bună dreptate produse (bunuri) secundare provenite din fermele de creştere a taurinelor.

Gunoiul de grajd este amestecul de fecale (balegă) cu aşternut (paie sau rumeguş), la care se adaugă resturile vegetale neconsumate.

Dejecţiile semilichide sunt un amestec de urină cu fecale care de obicei sunt diluate cu apa de ploaie şi cu cea rezultată în urma igienizării pardoselilor, precum şi de resturi de furaje neconsumate, la care se adaugă scurgerile de siloz şi resturi menajere, pentru unele ferme.

Purinul sau mustul de gunoi este un amestec lichid format din urină, din apa folosită la igenizarea animalelor şi din alte lichide şi substanţe organice din fecale.

În prezent, în ţările din vestul Europei, dar treptat şi la noi, prin extinderea sistemului de creştere a taurinelor în sistem de stabulaţie liberă cele mai mari cantităţi de îngrăşăminte organice animale se depozitează sub formă de dejecţii semilichide, motiv pentru care prezintă un interes deosebit.

TABELUL 1: COMPOZIŢIA CHIMICĂ A ÎNGRĂŞĂMINTELOR ORGANICE
(kg/to îngrăşământ)

TABELUL 2: DISPONIBILUL DE NUTRIENŢI/MC ÎNGRĂŞĂMÂNT SEMILICHID
(îngrăşământ diluat în proporţie de 1:1 cu apă - barbotin pregătit pentru administrare)

TABELUL 3: DEJECŢII SEMILICHIDE OBŢINUTE ÎNTR-O EXPLOATAŢIE DE TAURINE