De ce trebuie concesionate suprafeţele de păşunat

În această situaţie intră şi patrimoniul pastoral care, deşi reprezintă 21 la sută din suprafaţa ţării şi 34% din suprafaţa agricolă, se regăseşte într-o stare avansată de degradare, la toate nivelurile de funcţionalitate: economică (asigurarea de furaje pentru animale), de natură floristică şi faunistică (biodiversitatea naturală), de natură ecologică (amplificarea proceselor de eroziune a solului) etc.

Lege şi bani da, investiţii ba!

Din punct de vedere organizatoric, peste 50 la sută din suprafaţa de pajişti permanente fac parte din domeniul privat şi public al statului şi sunt date în administrarea consiliilor locale. Aceste consilii, având la dispoziţie posibilităţile financiare provenite din taxele de păşunat (mai mult sau mai puţin folosite pentru ameliorarea păşunilor), au aplicat foarte puţin din prevederile Ordinului ministrului agriculturii nr. 226/235/2003 cu privire la Strategia organizării activităţii de îmbunătăţire şi exploatare a pajiştilor la nivel naţional, pe termen mediu şi lung.

Utilizatorii suprafeţelor de pajişti, reprezentaţi de Asociaţiile crescătorilor de animale sau de crescătorii de animale ca persoane fizice şi juridice, sunt cei mai îndreptăţiţi să asigure întreţinerea corespunzătoare a pajiştilor, în vederea menţinerii şi ridicării potenţialului de producţie.

Pentru utilizatori, măsurile de îmbunătăţire a pajiştilor devin obligatorii prin Contractul de concesiune încheiat cu administratorii acestor suprafeţe. Pe aceste suprafeţe concesionate, provenite din fondul pastoral al ţării, consiliile locale, în calitate de administratori, nu mai pot încasa taxa de păşunat sau de altă natură.

Sarcina acestor consilii, conform contractelor pe care le încheie, este de a monitoriza şi verifica modul în care se realizează obligaţiile utilizatorilor privind întreţinerea şi exploatarea corespunzătoare păşunilor.

Concesionarea pe minim 10 ani nu e un moft!

Prin Ordinul 541/2009, Ministerul agriculturii "recomandă" ca durata minimă de concesionare să fie de 10 ani. În acest sens, din punct de vedere tehnic şi organizatoric, lucrările de întreţinere a pajiştilor (de curăţire, de eliminare a excesului de umiditate, de îndepărtare a buruienilor şi a vegetaţiei lemnoase, de oprire a fenomenului de eroziune a solului, de supraînsămânţare etc.) şi de construcţie a utilităţilor zoopastorale (drumuri de acces, aducţiuni de apă, umbrare, saivane şi stâne provizorii, tarlalizarea unor suprafeţe cu garduri fixe etc.), se realizează pentru o durată mare de timp de exploatare.

De aceea, durata minimă de 10 ani nu poate fi considerată decât o condiţie obligatorie pentru administrator în Contractul de concesiune, dacă utilizatorul de pajişte o solicită. În realitate însă, ştim bine că lucrurile nu stau deloc aşa. Refuzul multor consilii locale de a încheia contracte de concesionare sau de închiriere a suprafeţelor de păşunat nu face decât să amplifice fenomenul de degradare a pajiştilor permanente.

Am luat la cunoştinţă...

Deoarece suprafeţele de păşunat intră şi ele în categoria suprafeţelor eligibile pentru acordarea unor plăţi directe pe suprafaţă, conform Ordinului 41/2010 al Ministerului agriculturii, utilizatorul acestor suprafeţe are obligaţia să evidenţieze activităţile desfăşurate pe pajiştile permanente într-un registru special al fermei.

De asemenea, în momentul depunerii cererilor pentru plată la APIA, cei care solicită banii pentru păşune îşi asumă sub semnătură că vor respecta măsurile prevăzute în Schema de Subvenţie Unică privind standardele pentru Bunele condiţii de agricultură şi de mediu (GAEC), respectiv Pachetul 1 - Pajişti cu înaltă valoare naturală (care cuprinde cerinţele minime de management pentru folosirea pajiştilor în vederea acordării plăţii unice).

Urmează partea cea mai anevoioasă şi cu cele mai grave consecinţe pentru patrimoniul pastoral, pentru că prea puţin se verifică dacă aceste măsuri au fost cu adevărat respectate de către cei care au şi încasat banii pe suprafaţă. La acest capitol cam toate autorităţile competente ridică din umăr şi nimeni nu-şi asumă nimic.

Cu vilele la păşune...

Mai mult, statul român, proprietarii de pajişti permanente (persoane fizice sau juridice) sau administratorii acestor suprafeţe (consiliile locale) ar trebui să inventarieze aceste suprafeţe, în funcţie de destinaţia lor: pajişti pentru păşunatul animalelor (care pot fi concesionate direct către crescătorii de animale) şi pajişti destinate păstrării biodiversităţii şi al peisajului natural.

Suprafeţele de pajişti destinate păstrării biodiversităţii pot fi angajate direct de către proprietar sau consiliile locale în vederea acordării de plăţi unice în urma aplicării Bunelor condiţii agricole şi de mediu prevăzute în standardele obligatorii de cerinţe ale Pachetului-pilot 3.

Din păcate, în din ce în ce mai multe situaţii, favorizate de lacunele legislative, acestor suprafeţe li se schimbă destinaţia, ajungând terenuri pentru imobile şi dispărând astfel, pentru totdeauna, din patrimoniul pastoral de care ţara asta are atâta nevoie.