Cultura mare în octombrie

 
 
12345
Agronomie,23 Nov 2010 - 16:00,0 comentarii
Câmp toamna

În luna octombrie se dă „bătălia” pentru pâinea anului viitor, deoarece acum e momentul optim pentru a înfiinţa culturile de grâu. Şi cum floarea soarelui este o premergătoare excelentă pentru grâu, recoltarea acestei culturi trebuie încheiată degrabă în vederea pregătirii terenului pentru semănatul grâului. Pe lângă aceste lucrări urgente, importante sunt şi pregătirea produselor recoltate pentru păstrare şi verificarea culturilor răsărite.



Din această toamnă, pe lângă toate necazurile care apasă pe umerii noştri, se mai anunţă şi posibila scumpire a pâinii, alimentul nostru de bază, în ţara care a fost cândva „grânarul Europei” şi care, nu cu foarte mulţi ani în urmă, exporta anual 2-3 milioane de tone de grâu. Dar nu voi analiza acum de ce am ajuns aici. Noi avem obligaţia să mergem mai departe şi să devenim mai mult decât am fost. Dar să vedem mai întâi ce ne lipseşte...

Un răspuns pe scurt va cuprinde lipsa banilor din buzunarele fermierilor pentru a aplica o tehnologie performantă, respectiv să-şi cumpere sămânţă din soiuri valoroase pe care să o trateze cu insectofungicide de calitate, ca să-i asigure protecţie contra bolilor şi a dăunătorilor, să poată să execute lucrările solului al timp şi corespunzător, să semene în momentul optim, să asigure plantelor hrana prin aplicarea de îngrăşăminte la nivelul necesarului, să combată buruienile, bolile şi dăunătorii, folosind pesticide de calitate, şi am putea continua.

Totuşi, un mic pas spre atingerea acestor verigi tehnologice e posibil în această lună, când se anunţă acordarea a 36 euro/ha din subvenţiile, planificate iniţial pentru a fi achitate doar în luna decembrie, ceea ce va permite celor mai mulţi dintre agricultori să-şi semene ogorul.
De unde pâine pentru ţară dacă aproximativ 3 milioane de hectare rămân anual pârloagă?
Este momentul să trecem cu toată forţa şi priceperea la treabă, iar pentru această lună problema numărul unu să fie semănatul a circa 2 milioane de hectare cu grâu.

Înfiinţarea culturii de grâu

Referitor la alegerea soiurilor, recomandările le-am făcut în articolul din ediţia anterioară a revistei Ferma. Vă reamintim doar că în condiţiile în care în ţară se comercializează sămânţă din peste 50 de soiuri, nici reclama făcută de cei care vând sămânţă şi nici preţul acesteia nu sunt criterii care să vă hotărască ce să cumpăraţi şi ce să semănaţi, pentru ca pământul lucrat să dea recolte aşa cum trebuie, în concordanţă cu efortul depus.

Alegerea trebuie să fie făcută pe baza recomandărilor specialiştilor şi ale inginerilor din staţiunile de cercetare cele mai apropiate, cu condiţii pedoclimatice asemănătoare, şi ale specialiştilor din universităţile agricole din zonă, la care se adaugă experienţa proprie a fermierului.

• Calitatea seminţelor. Odată soiul ales, trebuie să verificăm calitatea seminţei: dacă are buletin de analiză din care să rezulte că este sănătoasă, cu puritatea fizică mai mare de 98% şi germinaţia peste 90%, iar masa a o mie de boabe să fie cât mai mare.

Dintr-o sămânţă mică rezultă plante firave, care, după răsărire, nu vor rezista factorilor de mediu de stres.

Înainte de semănat cu câteva zile trebuie să tratăm sămânţa împotriva bolilor, cum sunt: mălura, fuzarioza, septorioza, tăciunele zburător, dar şi împotriva dăunătorilor, cum sunt gândacul ghebos şi viermii sârmă.

Pentru protecţia împotriva tăciunelui, mălurii, septoriozei şi a fuzariozei se foloseşte Vitavax 200 PUS, în cantitate de 2 kg/tona de sămânţă. Tiradinul, Fortalul, Premise, Raxilul şi alte produse asigură protecţie numai împotriva fuzariozei şi a mălurii, pe când Dithane, Vondazebul, Royalul şi altele asigură protecţie doar pentru mălură.

Pentru protecţie împotriva dăunătorilor se folosesc insecticidele specifice Tonic, Dalila, Gaucho, Imidaseed etc. Există şi substanţe insectofungicide, precum: Nuprid, Yunta, Sirius s.a., care protejează sămânţa atât împotriva bolilor, cât şi a dăunătorilor.

• Aplicarea îngrăşămintelor. Pentru a produce 1000 kg boabe şi paiele aferente, grâul extrage din sol în medie 24 kg azot, 12,5 kg fosfor şi 17 kg potasiu. Aceasta înseamnă că în funcţie de sol şi de planta premergătoare trebuie să asigurăm 60-120 kg azot, 60-120 kg fosfor şi 40-80 kg potasiu. Asiguraţi încă din toamnă, înainte de semănat, întreaga doză de fosfor şi de potasiu, iar în zonele de stepă şi de silvostepă aplicaţi şi 1/3 din doza de azot.

• Perioada optimă. Semănaţi la timp, astfel încât de la răsărit şi până la intrarea în iarnă planta să beneficieze de 40-50 de zile în care să se înrădăcineze şi să-şi formeze 3-5 frunze şi 2-3 fraţi. Aceasta înseamnă că în toate zonele, semănatul, care a început încă din ultimile zile ale lunii septembrie, să se încheie până în jurul datei de 20 octombrie chiar şi în zonele de câmpie din sudul şi vestul ţării.

• Semănatul. Densitatea la semănat, în funcţie de soi şi de calitatea factorilor tehnologici asiguraţi, este de 450-600 seminţe germinabile/mp, care să asigure 500-700 spice la recoltare.

Distanţa între rânduri, pentru climatul ţării noastre şi în funcţie de setul de maşini de care dispunem, poate varia între 7 şi 15 cm.

Adâncimea de semănat trebuie să se situeze între 4 şi 6 cm, în funcţie de textura şi de umiditatea solului, cât şi de mărimea seminţei.

Alte lucrări pentru luna octombrie

Recoltarea florii soarelui, eliberarea imediată a terenului şi pregătirea acestuia pentru semănat trebuie imediat încheiate. Rezultatele cercetărilor au arătat că floarea soarelui este o premergătoare mai bună decât porumbul pentru grâu. Producţia de grâu cultivat după floarea soarelui este mai mare cu 200-500 kg/ha decât dacă se seamănă după porumb.

Verificarea răsăririi la culturile de rapiţă, orz, orzoaică, secară şi triticale trebuie să se facă prin parcurgerea parcelelor pe diagonală şi se urmăreşte uniformitatea răsăririi, prezenţa eventualelor greşuri şi starea fitosanitară a plantelor. Aceste controale se repetă ori de câte ori o impune situaţia.


PREGĂTIREA PRODUSELOR RECOLTATE PENTRU PĂSTRARE

• Cartoful. Depozitarea şi păstrarea cartofilor este o problemă dificilă, deoarece materialul este perisabil. Pierderile normale se ridică la 7-12%, dar în condiţii necorespunzătoare acestea pot depăşi 25%.
În luna octombrie trebuie să urmărim vindecarea rănilor produse în timpul recoltării şi calibrării tuberculilor. Vindecarea se realizează rapid şi eficient dacă se introduce în depozit, timp de 10-12 ore pe zi, aer cald la 15-20oC pe parcursul a 8-12 zile. După această etapă urmează răcirea lentă, astfel încât pe la mijlocul lunii viitoare temperatura să ajungă la 2-4oC.

• Porumbul recoltat sub formă de boabe are umiditatea de 18-26%. Pentru păstrare, boabele trebuie să fie imediat uscate la 13-14%.

• Seminţele de sorg şi ale altor cereale trebuie aduse la umiditatea de 13-14%.

• Seminţele de soia, din cauza conţinutului ridicat de grăsimi, se usucă rapid, până la o umiditate de 10-12%.


ŞTIAŢI CĂ ...

- numărul de râme din sol variază de la câteva sute şi până la 2 milioane la hectar, iar cu cât prezenţa lor este mai numeroasă, cu atât şi solul va fi mai fertil.

- prin corpul râmelor trece, în fiecare an, o cantitate de sol care poate acoperi suprafaţa uscatului cu un strat de 5 mm grosime;

- în 60-70 ani, râmele pot trece prin corpul lor întreg stratul arabil al solului la o grosime de 20 cm;

- în România s-au identificat până la 7 genuri cu 47 de specii de râme, care în unele soluri bogate în materie organică şi calciu solubil găsesc condiţii bune de înmulţire;

- în Banat, în lăcovişti (soluri bogate în materie organică, cu suficientă umezeală în cursul verii şi cu mult calciu în stratul de la suprafaţa solului) a fost găsită cea mai mare râmă din Europa şi din Asia, şi anume: Allobophora robusta, cu o lungime de 30-40 cm (uneori ajunge şi la 1,10 m) şi diametrul de 1,5-1,5 cm;

- în păduri, aproximativ 10% din frunzele arborilor căzute la suprafaţa solului sunt prelucrate de râme.


 
 
 
 
Trimite unui prieten articolul Cultura mare în octombrie
 
Toate campurile sunt obligatorii
 
 
 
 
 
 
Adauga comentariul tau la Cultura mare în octombrie
 
Toate campurile sunt obligatorii
Daca aveti cont va rugam sa va autentificati
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Articole corelate

Ordin nr. 335 din 29 mai 2009
Agro Legislatie, 29 May 2009 - 20:00,0 comentarii
Ordin privind aprobarea unor derogari pentru acceptarea populatiilor locale si a soiurilor de plante agricole amenintate... [ continuare ]
Ordin nr. 341 din 03 iunie...
Agro Legislatie, 03 Jun 2009 - 23:00,0 comentarii
Ordin privind stabilirea tarifelor pentru efectuarea controlului, certificarii, inregistrarii, supravegherii,... [ continuare ]
Revista Ferma din august 2009
Managementul fermei, 24 Aug 2009 - 18:00,0 comentarii
Numărul din august al revistei Ferma vine cu multe noutăti: [ continuare ]
Semănatul culturilor...
Agronomie, 22 Sep 2009 - 19:00,0 comentarii
Avantajele cultivării unor specii furajere la începutul toamnei sunt următoarele: [ continuare ]
Estimări privind evoluţia...
Agro Meteo, 30 Mar 2010 - 15:00,0 comentarii

Starea de vegetaţie a culturilor agricole

Ritmurile de creştere şi dezvoltare la culturile... [ continuare ]

Agronomie

Porumbul susţine...
Ferma , 09 May 2012 - 16:00,0 comentarii
La 306,3 mil. euro se ridică valoarea totală a porumbului exportat în 2011 în afara Uniunii Europene de ... [ continuare ]
Doar 750 ha cu loturi...
Ferma , 08 May 2012 - 16:00,0 comentarii
Dacă în 1999 România avea o suprafaţă de 6.438,5 ha cu loturi semincere de cartofi, aceasta a scăzut ... [ continuare ]
Momente decisive pentru...
Cosmin Trif , 08 May 2012 - 16:00,0 comentarii
După pornirea în vegetaţie a plantelor, fermierii caută soluţii prin care pot accelera dezvoltarea culturilor ... [ continuare ]
Priceperea fermierului e...
Octavian GULER , 08 May 2012 - 14:00,0 comentarii
Tehnologia se aplică în funcţie de potenţialul real al parcelei de a răspunde efortului investit [ continuare ]
AgroManager promovează...
Ferma , 07 May 2012 - 16:00,0 comentarii
Conform angajamentului făcut, de promovare a soluţiilor sustenabile pentru agricultura românească, proiectul ... [ continuare ]
Rapiţa şi dăunătorii ei
Marian MUŞAT , 07 May 2012 - 16:00,0 comentarii
În urma unei regretabile erori de redactare, apărute într-un număr anterior al revistei „Recolte ... [ continuare ]
Atacul dăunătorilor se...
Ferma , 07 May 2012 - 14:00,0 comentarii
Tratamente împotriva principalilor dăunători la culturile de rapiţă, grâu, porumb şi floarea soarelui [ continuare ]
Reguli esenţiale pentru...
Cosmin Trif , 07 May 2012 - 14:00,0 comentarii
De felul în care sunt executate lucrările de semănat depinde mai târziu evoluţia plantelor [ continuare ]
Urmează zile hotărâtoare...
Ioan Borcean , 27 Apr 2012 - 16:00,0 comentarii
În cultura mare, prioritare sunt lucrări precum încheierea semănatului la floarea soarelui şi la porumb, ... [ continuare ]
Seceta ameninţă şi...
Cosmin Trif , 23 Apr 2012 - 16:00,0 comentarii
În lipsa precipitaţiilor, specialiştii agronomi, împreună cu fermierii, caută soluţii care pot limita ... [ continuare ]

Cele mai citite azi

 

Cele mai comentate azi

 

Abonare Newsletter


 
 
 
 

Poza zilei

 

Forum Agroinfo.ro

Intra acum pe forum
 
 
 
CULTURA ANULUI 2012

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2012?






VOTEAZA
 
Va multumim!
Votul dvs. a fost adaugat cu succes!
Alte sondaje agricole
 
 
Plantaţii de salcie energetică, în practică

Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ. În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă



Sistemele GPS pentru agricultură

Exigenţele agriculturii moderne ţin de productivitate şi eficienţă ridicată. Reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole în globalitatea lor sunt factorii esenţiali ai rentabilităţii şi competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern



Acoperiri eficiente cu costuri minime

Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara



Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz

Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an



BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă

În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo



Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde

Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale



SCAPA de ambalaje!

În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide



E criză grea în cercetare

În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite



Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic

Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată



Energie cu panouri solare

Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice




Mai multe Tehnologii Agricole