Calendarul lucrărilor în cultura mare la început de an

Lucrări în depozite şi în parcul tehnologic

• Verificarea produselor depozitate, sub formă de boabe, tuberculi sau bulbi, se face în permanenţă, cu scopul de a reduce pierderile posibile în timpul păstrării. În funcţie de tipul depozitării şi de produsul depozitat, aceste controale se fac din cinci în cinci zile, săptămânal, sau o dată la două săptămâni.

Verificarea se face pe toată grosimea vracului, pentru a evita pierderile cauzate de contactul produsului cu pardoselile sau cu pereţii.

O atenţie deosebită trebuie acordată depistării la timp a cuiburilor calde, precum şi înlăturării acestora, dar şi prezenţei dăunătorilor sau a bolilor în masa produsului. În funcţie de constatările în urma verificărilor se vor lua măsurile care se impun.

• Verificarea utilajelor agricole. Utilajele care se vor folosi în primăvară la pregătirea terenului, la executarea lucrărilor de fertilizat, de erbicidat şi de semănat, se repară din timp, având în vedere că desprimăvărarea se poate produce devreme, iar semănatul plantelor cu termperatura de germinaţie de 1-3oC ar putea începe în luna februarie.

Pentru efectuarea acestor reparaţii se va lucra cu personal calificat, pentru a evita intervenţiile ulterioare, care pot fi mult mai costisitoare.

Alegerea corectă a plantelor pe care le vom semăna în primăvară

Pentru alegerea corectă a plantelor pe care le vom semăna în primăvară trebuie să urmăm un set de reguli, care, dacă sunt neglijate, conduc la pierderi financiare semnificative.
Rotaţia culturilor reprezintă o investiţie de inteligenţă, care, alături de dotarea materială, asigură eficienţa economică a activităţii agricole.

Acum, stând la gura sobei, avem răgazul să hotărâm ce vom cultiva în primăvară, ţinând cont de faptul că suprafaţa ocupată de culturile de toamnă este mai mică decât în anii anteriori, iar suprafaţa ce urmează a fi semănată este mult mai mare.

Primul lucru pe care trebuie să-l avem în vedere se referă la eventualele obligaţii contractuale pe care le avem de respectat.

De asemenea, trebuie să vedem dacă avem sau nu piaţă de desfacere pentru produsul cultivat şi care sunt cheltuielile pe care le solicită tehnologia de obţinere a producţiei, raportat la preţul de valorificare.

Pe lângă aceste probleme generale, este indicat să avem în vedere şi o serie de aspecte majore, cum ar fi: clima şi microclima zonei respective, regimul precipitaţiilor, apele freatice, vânturile, forţa de muncă de care dispunem şi calificarea acesteia, căile de transport, distanţele până la beneficiari etc.

Întocmirea planului de fertilizare

Acest aspect trebuie să fie în atenţia, atât a cultivatorilor mici, cât şi a celor care cultivă suprafeţe de ordinul sutelor sau miilor de hectare.

Trebuie să revedem ce îngrăşăminte organice şi chimice am aplicat în ultimii doi-trei ani, ce plante am cultivat pe aceste suprafeţe, apoi să stabilim ce vom cultiva, ce tip de cultură avem în plan (ecologică sau intensivă), ce îngrăşăminte mai avem pe stoc, ce cantităţi de gunoi mai putem aplica în următoarele două-trei luni etc.

Toate aceste aspecte trebuie corelate cu gradul de fertilitate al fiecărei palme de pământ pe care o vom cultiva. Altfel, vor exista pierderi importante, obţinându-se recolte slabe fie din cauza aplicării unor doze prea mari de îngrăşăminte, pe care soiurile şi de hibrizii cultivaţi nu le pot valorifica, fie din cauza folosirii unor îngrăşăminte nepotrivite pentru solul respectiv.

Pe de altă parte, trebuie să analizaţi starea de vegetaţie a culturilor de toamnă, care, fiind semănate târziu, abia au răsărit până la intrarea în iarnă. Aceste culturi se fertilizează devreme, când terenul este încă îngheţat.

Atunci când ne aprovizionăm cu îngrăşăminte trebuie să avem în vedere şi culturile care se seamănă în epoca I, lucrare care, aşa după cum am specificat anterior, în cazul unei desprimăvărări timpurii, poate debuta chiar şi în luna februarie, îndeosebi în zonele de câmpie.

Întocmirea planului de aprovizionare cu sămânţă

• Alegerea soiurilor şi hibrizilor. După ce am stabilit ce plante vom cultiva, trebuie să ne hotărâm asupra soiurilor şi a hibrizilor cu care vom înfiinţa cultura.

Selecţia soiurilor şi a hibrizilor este o încercare grea pentru agricultori, având în vedere că în ţara noastră se comercializează sămânţă din soiuri şi hibrizi aduşi din toată lumea. Alegerea greşită a unui soi sau a unui hibrid, indiferent de planta pe care dorim s-o cultivăm, înseamnă bani aruncaţi şi un an agricol pierdut.

Pentru a evita astfel de neplăceri, puteţi consulta Catalogul oficial cu lista soiurilor şi hibrizilor aprobaţi, să apelaţi la specialiştii de la staţiunile de cercetare agricolă din zonă şi la sprijinul specialiştilor din universităţile de ştiinţe agricole, sau al inginerilor agronomi din comune.

O mare greşeală este să vă orientaţi după preţ, alegând ce este mai ieftin, în defavoarea a ceea ce este potrivit.

Orientaţivă cu precădere spre soiurile şi spre hibrizii produşi în staţiunile de cercetare agricolă din România, situate în zonele cele mai apropiate, şi abia apoi spre cele din ţările vecine, care au condiţii de climă şi de sol relativ identice cu cele din ţara noastră.

• Condiţii la achiziţionare. Nu cumpăraţi sămânţă fără buletin de calitate, verificaţi valabilitatea şi anul în care a fost obţinută, capacitatea de germinaţie, apoi puritatea şi, în final, dacă este sau nu tratată şi cu ce substanţe.

Sămânţa se achiziţionează în saci sigilaţi sau cusuţi şi etichetaţi, fiecare în parte, în caz contrar riscaţi să cumpăraţi sămânţă veche, care să nu corespundă cu buletinul de calitate pe care-l primiţi sau care vă este arătat doar de către comerciant.

• Condiţii de păstrare. Sămânţa, odată cumpărată, până în momentul semănării, se păstrează în magazii curate, uscate, bine aerisite, fără rozătoare, dăunători sau boli.
Spre exemplu, simpla trântire a sacilor cu soia sau cu plante din alte specii, în timpul manipulării, poate să-i reducă seminţei capacitatea de germinaţie.

După întrebuinţare, sacii în care a fost sămânţa tratată se folosesc cu grijă, deoarece substanţele aplicate produsului sunt otrăvuri care vă pot afecta sănătatea chiar şi prin simpla manipulare şi folosire neadecvată a ambalajului.

Cei care folosesc sămânţă din recolta proprie trebuie să încheie procesul de condiţionare a acesteia, apoi să ridice probe pe care să le prezinte Inspectoratelor judeţene pentru controlul seminţelor şi al materialului săditor.

ŞTIAŢI CĂ ...

• Pentru fertilizarea culturilor de toamnă, pe solurile cu reacţie neutră până la slab acidă sau slab alcalină cea mai mare eficienţă o are azotatul de amoniu, pe solurile acide din zona de deal, nitrocalcarul, iar pe solurile sărăturate este de preferat sulfatul de amoniu.

• Pentru culturile care se seamănă primăvara în parcele unde nu s-au făcut fertilizări cu gunoi sau cu îngrăşăminte cu fosfor şi potasiu sub arătura de toamnă, cele mai utile îngrăşăminte sunt cele complexe, cu 2 sau 3 elemente.

Acestea cresc solubilitatea fosforului şi măresc eficienţa îngrăşământului, deoarece introduc concomitent mai multe elemente fertilizante (azot, fosfor, potasiu, microelemente) într-un singur punct al solului.

Alte avantaje ale îngrăşămintelor complexe sunt:

- asigură o distribuire mai uniformă pe teren a elementelor fertilizante pe care le conţin;
- la acelaşi conţinut de elemente nutritive se reduce greutatea produsului brut de 2-3 ori, făcându-se economie la transport, la răspândire, la ambalaj, la depozitare şi la introducerea în sol;
- îngrăşămintele complexe cu 2 elemente azot şi fosfor corespund cel mai bine cu necesităţile celor mai multe plante de cultură.
- îngrăşămintele complexe cu 3 elemente azot, fosfor şi potasiu sunt necesare cu precădere pentru plante cu un consum mai mare de potasiu, cum sunt: sfecla, cartoful, tutunul, unele legume etc.

ATENŢIE LA ROTAŢIA CULTURILOR

• Leguminoasele pentru boabe şi cele furajere (mazărea, bobul, năutul, fasolea, soia, trifoiul, lucerna, sparceta, măzărichea, lupinul) se cultivă după cereale, după culturile care lasă terenul liber de buruieni, cum este cea de porumb, acest caz fiind preferat, dar şi după alte plante prăşitoare, cum sunt cartofii, sfecla şi altele.

• Cerealele de primăvară (porumbul) urmează în mod frecvent după grâu, deoarece avem timp suficient pentru pregătirea solului, pentru fertilizare şi pentru acumularea apei. Ovăzul, orzoaica de primăvară şi grâul de primăvară urmează după plante care se prăşesc.

Meiul, fiind uşor invadat de buruieni şi având un ritm lent de creştere în primele faze de vegetaţie, se cultivă după plante care se preşesc, când se foloseşte în ogor propriu, sau după rapiţă, cartofi timpurii sau după orz de toamnă, când urmează ca a doua cultură.

Sorgul pentru boabe, cel pentru sirop şi cel furajer reuşesc bine în zonele secetoase şi chiar pe solurile cu alcalinitate mai mare, dacă se cultivă după cereale păioase şi după alte culturi care lasă terenul curat de buruieni.

Nu se cultivă sorg după sorg şi nici porumb în monocultură, acolo unde s-a semnalat atacul dăunătorului Diabrotica.

• Plantele care se prăşesc (sfecla de zahăr şi de nutreţ, cartoful, porumbul, floarea soarelui, tutunul) urmează după cerealele de toamnă sau de primăvară şi după leguminoasele pentru boabe. Floarea soarelui, din cauza putregaiului alb, nu se poate cultiva după soia, după fasole sau după rapiţă, şi nu trebuie să revină în cultură pe acelaşi loc mai devreme de 4-6 ani.

Sfecla nu se cultivă după plante crucifere şi nici după ovăz, din cauza dăunătorilor comuni (nematozi). De asemenea, se evită cultivarea sfeclei după floarea soarelui şi după sorg, din pricina consumului mare de apă. Această plantă nu poate reveni pe acelaşi teren, decât după 4-6 ani.

Cartoful va avea cele mai bune rezultate după cereale păioase şi după leguminoase perene şi anuale şi se evită cultivarea lui după alte solanacee şi în monocultură.

• Culturi uitate. În ceea ce priveşte alegerea plantelor, fac observaţia că, în prezent, se renunţă prea uşor la culturi care acum câţiva ani aduceau profituri importante, pe motiv că nu există beneficiari. Oare n-ar fi mai bine să găsim clienţi şi să cultivăm din nou plante valoroase cum sunt: inul pentru ulei, inul pentru fuior, şofrănelul, ricinul, tutunul, hameiul, sau plantele aromatice şi medicinale?

În industria de automobile şi în cea mobilă se solicită fuiorul de cânepă, dar legea nu mai admite în cultură această plantă. Ce facem în această privinţă, renunţăm la ea pentru că este înrudită cu varietatea care conţine substanţe interzise? Dar oare se dau despăgubiri pentru interzicerea cultivării acestei plante?