”Blestemul pământului”, ca afacere de succes
Agronomul Elena Năstase pune pasiune în tot ce face. Iubeşte pământul, plantele, universul creaţiei. De aceea îi place să spună: „când mergi în câmp, te încarci cu energie pozitivă, e o legătură cu Dumnezeu, comunici cu marele creator!” Şi are dreptate!
Elena Năstase lucrează din 2005 în producţia vegetală. În agricultură, are peste 16 ani. S-a ocupat de peste un deceniu de distribuţia de seminţe şi pesticide.
Când am ajuns în fermă, Elena Năstase abia se întorsese de la o solă cu orzoaică. Verificase stadiul de vegetaţie. Părea mulţumită. Plantele răsăriseră bine şi par a se dezvolta favorabil. Intrăm în sediul de fermă, amenajat într-o fostă secţie pentru mecanizarea agriculturii.
Pentru agronomul Elena Năstase, „blestemul” pământului, aşa cum îi place să-i spună „afacerii de succes”, a început exact cu o săptămână înainte de marile inundaţii; pe 13 iulie 2005. A pornit atunci cu 300 de hectare luate în arendă, în două comune gălăţene - Piscu şi Tudor Vladimirescu, despre care îşi aminteşte că erau însămânţate cu puţin orz. A trebuit să cultive pământul, să aplice ceea ce învăţase în facultatea de agronomie...
În anul următor, a dublat suprafaţa arendată... Aşa a ajuns ca exploataţia Elenei Năstase să se întindă pe 1.300 ha. Numai cultura mare!
Exploataţia agricolă condusă de Elena Năstase este în plină dezvoltare. Speră să ajungă măcar la 2.000 de hectare arendate. Oferte sunt destule. Poprietarii terenurilor sunt mulţumiţi, au primit drepturile contractuale.
În aşteptarea ploii
Anul acesta, n-a mai pus rapiţă pentru că nu a lăsat-o timpul. Voia să cultive vreo 200 de hectare. Seceta a fost prea mare prin părţile acestea. „Am înfiinţat cultura de orzoaică pe o suprafaţă de 100 ha. Am luat sămânţa de la Soufflet Malţ din Buzău. Nu avem probleme la desfacere, problema este preţul.
Mai ales în agricultură, unde preţurile sunt mici. Soufflet ne-a oferit întotdeauna preţuri mai bune. Am luat sămânţa „Boreal”, n-am mai avut în cultură acest soi. Dar ştim că este productiv, în cultura de toamnă poate asigura, în medie, între 5 şi 6 tone. Să vedem dacă ne ajută Dumnezeu!”, ne-a declarat Elena Năstase.
Apoi, a continuat: „Trebuie să-ţi faci tehnologia, ca să obţii producţii. Cea pe care o înveţi în facultate şi apoi o aplici pe teren!”
Pentru înfiinţarea culturii de orzoaică pentru bere, întreaga suprafaţă a fost fertilizată înainte de semănat cu îngrăşăminte complexe: NPK 20-20-0, cu o maşină MEA de administrat substanţe fertilizante.
Lucrarea de bază, arătura, s-a executat la adâncimea optimă de 25-30 cm, apoi s-a trecut de două ori cu discul. În epoca optimă de însămânţat, au intrat în brazdă, bine reglate, semănătorile Gaspardo. La primăvară, vor urma tratamentele de combatere şi celelalte lucrări de întreţinere a culturii de orzoaică. Până atunci, ar mai trebui o ploicică, căci seceta a dijmuit din rezerva de apă din sol.
La 800 lei/ha, nu prea îţi dă mâna să uzi!
Terenurile sunt în bună parte ”la neirigat”. Plantele de cultură au mare nevoie de apă, dar „lichidul vieţii” costă destul de mult. În comuna învecinată, Tudor Vladimirescu, terenurile sunt amplasate pe terasă, unde apa urcă din treapta a doua de pompare. Numai o singură normă de udare pe hectar costă 800 lei. Este prea scump, nu prea îţi dă mâna să uzi! Aşa că nădejdea îţi rămâne la Cel de Sus...
Cu rapiţa, a păţit-o!
Întrebată despre culturile de rapiţă, Elena Năstase răspunde: ”nu ştim dacă vom mai pune rapiţă de primăvară. Era rentabilă până în 2008, de atunci s-au schimbat anotimpurile, condiţiile climaterice... Aici, la noi, primăvara, sunt nopţi foarte friguroase şi zile călduroase. Mai ales după ce a înflorit, dacă dă o temperatură de 0 grade sau minus 1, productivitatea scade”.
Şi ştie bine ce spune. Pentru că a păţit-o cu trei ani în urmă, în 2009! Şi a avut cultura asigurată. Ne spune că a venit asigurătorul şi a constatat că nu are nimic cultura, e mare şi frumoasă! Şi uite aşa a rămas fără despăgubiri pentru rapiţa de toamnă calamitată!
Prestigiul orzoaicei de primăvară
Cu orzoaica de primăvară a avut o producţie record. În 2008, cultivase soiul „Prestige” pe un lot semincer de 120 hectare. Producţia, o medie de 5,2 tone/ha. La cultura de primăvară rar se obţin asemenea recolte. „În acel an am luat şi terenul în arendă, numai pârloagă, am semănat în toate pârloagele, în arătura de primăvară.
Aveam contract cu Buzăul pe 4 tone/ha. Am vrut să-i dau toată recolta, n-a primit-o! Aşa că am păstrat sămânţa pentru anul următor! Şi a fost productivă, în primăvară ne-a dat o medie de peste 4 tone/ha, în pământul arat atunci, semănat atunci...” , îşi aminteşte interlocutoarea.
Lotul semincer cere rigoare tehnologică
Exploataţia agricolă condusă de Elena Năstase are în cultură şi loturi semincere. În această toamnă, la grâu spre exemplu, s-a semănat o solă ce însumează 60 hectare cu soiul „Glosa”. Din producţia ce va fi obţinută se va asigura sămânţa viitoarelor recolte. Locul a fost ales cu grijă pentru a respecta asolamentul, rigoarea tehnologică.
În această toamnă, s-a cultivat şi grâu pentru consum pe o suprafaţă de 400 hectare, cu „Boema” - soi productiv, mai ales pe terenurile din zonă, unde solul este aluvionar, un cernoziom cu un ph neutru.
„Vecinul de lângă casă niciodată nu te lasă...”
Elena Năstase are o vie dorinţă pe care vrea să o îndeplinească în acest an. Să achiziţioneze o instalaţie de irigat tip Vallay, foarte scumpă, numai bună pentru baltă, pentru că ferma este producătoare de sămânţă de porumb. „Cu doi ani în urmă, am avut 40 hectare lot semincer, de la Monsanto. Am produs peste 11 tone de ştiuleţi.
Compania a venit şi cu un ajutor, în primăvară ne-a dat cam 300 kg de îngrăşăminte complexe pentru un hectar, un îngrăşământ foliar, două erbicide, sămânţa, plus un avans de 10 milioane lei vechi pentru castrarea manuală. Pentru cea mecanică, a venit cu maşinile. Ca şi la recoltat”.
Anul trecut nu a pus lot semincer, deoarece nu a avut spaţiu de izolare. În primăvară, lângă locul unde era pregătit terenul şi urma să fie înfiinţată cultura, un alt fermier a fost mai iute şi a pregătit lotul de hibridare la o distanţă de 20 de metri...
Speră că anul acesta nu va mai scăpa ocazia. Dar mai întâi trebuie să vadă oferta. Elena Năstase zice că acum preţurile sunt foarte mici. În urmă cu doi ani erau bune. Compania a scumpit sămânţa la vânzare - adică pe cea produsă de ferma Elenei Năstase. În fond, ea este multiplicatorul! În schimb, prestările de servicii... au îngheţat.
„Statu’ ia” tot ce ne dă!
Discuţia cu agronomul Elena Năstase a urcat pe... soclu. „Din punctul meu de vedere ar trebui ca statul român să ridice o statuie, distribuitorilor! Eu, ca producător, nu mă pot duce la o firmă mare să cumpăr direct cele trebuincioase noului ciclu de producţie agricolă, dar mă trimite la distribuitori. Acestora ar trebui să li se ridice câte o statuie, pentru că ei suportă toată finanţarea producătorilor vegetali din România”.
Cât despre ajutorul de la stat, îmi vine în minte o şaradă, un banc sec, cel cu statuia. „Statu’ ia tot ce ne dă!”
Preţurile subunitare ale bobului de grâu
În acest an, n-a plouat şi au scăzut semnificativ producţiile şi la floarea-soarelui, şi la porumb. Elena Năstase crede că din lipsa apei a pierdut vreo tonă la floare şi vreo două la porumb. Dar, când va trage linie, are certitudinea că ferma se va închide bine. Spune că în fiecare an a avut profit, mai mult, mai puţin, dar a fost...
„Anul acesta, preţurile ne-au salvat! În schimb, în 2009, ne-au dat în cap! A fost o secetă cumplită şi preţurile au scăzut între 30 şi 50 la sută, faţă de 2008, când a fost un an bun, cu preţuri mari, cu producţii pe măsura efortului. Atunci, în 2009, a trebuit să vând - cel mai bine!, dacă se poate spune aşa -, cu 37 de bani kilogramul de grâu. Anul acesta, preţurile au fost mulţumitoare, am dat grâul cu 65-68 de bani”.
Motorina subvenţionată la... preţul pieţei!
Sunt cheltuieli foarte mari la o fermă. Trebuie asigurate materialele. Materia primă se produce aici. „Toată lumea bate monedă pe această subvenţie. Este mică, mică, mică...”, spune aceasta, râzând. Motorina este subvenţionată, 1,2 lei la litru. Dar, după cum ne spune Elena Năstase, „pe doamna de la Petrom n-o interesează; este cerere... şi ce dacă e subvenţionată? Ne-o dă la preţul pieţei!”
Apoi, la capitolul cheltuieli, trebuie să mai punem la socoteală îngrăşămintele... În fermă se folosesc îngrăşăminte produse de Timac, care au dat rezultate pe un sol cartat agrochimic. Apoi intră la socoteală şi aprovizionarea cu seminţe, cu pesticide şi cu piese de schimb, salariile celor 11 angajaţi...
Mecanizatorii sunt oameni cu experienţă, majoritatea-s tineri, toţi cu şcoală profesională.
Orice produs pe stoc înseamnă pierdere
Cu producţia pe stoc şi cu spaţiile de depozitare este o altă poveste. Interlocutoarea noastră are o opinie aparte, chiar argumentată. „Nu sunt nici adeptul păstrării produsului în stoc. Producţia pe stoc înseamnă pierdere. E bine să păstrezi acolo pentru iarnă, pentru consumul propriu, şi când rămâi în pană de bani... vinzi. Dar când vinzi, scade şi calitatea, mie nu-mi convine, se usucă bobul de grâu, eu pierd.
Orice produs pe stoc înseamnă pierdere. Pentru că, anul acesta, preţul grâului a crescut. A fost mai mare la recoltat, acum e undeva la 50 - 55 de bani kilogramul; a scăzut! Ce înseamnă asta? Pierdere! În plus, pe stoc, mai sunt cheltuieli cu menţinerea unor condiţii optime pentru recoltă. Să dau un exemplu, în 2008, rapiţa, la recoltare, se vindea cu 1,4 lei /kg, în decembrie - 90 de bani!”
Taxarea inversă şi recuperarea a 2,5 miliarde de lei
Şefa exploataţiei agricole din Piscu este foarte „supărată” şi pe... stat, şi pe Uniunea Europeană. Pe probleme de TVA şi pe integrare europeană. „Sunt oarecum necăjită că ne-a luat TVA. Noi cumpărăm orice cu TVA şi vindem fără, aşa-zisa taxare inversă. Acum societatea mea are de recuperat o grămadă de TVA - 250.000 lei noi! Poate că era mai bine să ne lase şi nouă TVA, măcar la un produs, la o cultură sau două; ne-a luat TVA la toate culturile”.
Eurointegrarea şi cartofii „făcuţi” la strung!
Ferma din Piscu avusese şi un sector legumicol. Câteva zeci de hectare erau cultivate an de an cu cartof, ceapă, rădăcinoase: morcov, păstârnac, pătrunjel, ţelină, sfeclă roşie, varză. Dar, în anul 2007, a fost în mare pagubă. Şi asta din cauza... comunitară! Atunci, ţara noastră s-a integrat în UE şi au venit producătorii europeni pe piaţă cu legume la preţuri foarte mici. Elena Năstase îţi aminteşte şi acum cu amărăciune: „cu un an înainte am mai avut cartofi, pe 10 hectare.
La cât m-au furat, mi-aş fi scos cheltuielile şi banii încă o dată! În anul următor, a fost dezastru! Cauza? Intrarea României în UE! Efectele le-am simţit pe pielea mea! Cartofii din import parcă erau toţi făcuţi la... strung! Ai noştri erau mult mai buni calitativ... A fost un dezastru pentru mine, am renunţat la ideea de a mai cultiva legume”.
Un grup de producători agricoli
Elena Năstase vrea să înfiinţeze o structură asociativă, un grup de producători, care să cuprindă toată zona până la Tecuci. Trebuie, însă, să găsească vreo 10 producători vegetali cu suprafeţe mari care să fie serioşi. „Eu ştiu ce înseamnă grup de producători. Ai şi multe avantaje, mai ales acum cu UE. Dar în momentul când ai încheiat un contract, trebuie respectat. Nouă ne va fi mai bine atunci când vom primi 5% în primul an, 4% în al doilea, 3% în al treilea şi câte 2% în anii patru şi cinci, din volumul vânzărilor. La vânzări de peste 100 mii de euro pe cap de producător”.
Specialist în agricultură durabilă
Exploataţia agricolă a societăţii Cereal Compagra din comuna Piscu are un şef de fermă tânăr, de toată isprava. Are ştiinţa lucrării pământului în sânge. Şefa se mândreşte cu el. „Marius Corchi este copilul meu spiritual, îl consider ca pe copilul meu. Îl cresc de la 21 de ani”. În curând, va urma cursurile universitare.
N-a avut timp, până acum, treburile câmpului nu l-au lăsat.
Cristian Năstase, în vârstă de 25 de ani, continuă tradiţia familiei în profesiune, a absolvit Facultatea de Agronomie la Bucureşti. Zilele acestea a primit licenţa de masterat în specializarea Agricultură durabilă. Cristian este de mare ajutor în fermă, iar viitorul afacerii îi aparţine.
Dotare tehnică prin SAPARD
Societatea Cereal Compagra şi-a înzestrat parcul mecanic în urma derulării unui program Sapard, aprobat din 2007. Dotarea tehnică a cuprins maşini şi utilaje agricole: un tractor Fendt şi încă unul luat anterior în leasing, combină Fendt, echipamente pentru recoltat cereale păioase şi prăşitoare, un scarificator, semănătoare.
Valoarea totală s-a ridicat la 300 mii de euro. Dar are şi o mică dezamăgire: „semănătoarea de păioase nu a fost bună din naştere, a fost şi foarte scumpă, la vremea aceea a costat 50 mii de euro. Dar nu ne-am putut face treaba aşa cum trebuie, n-a funcţionat”.
Şi anul acesta a cumpărat utilaje noi: un tractor, o nouă semănătoare, o prăşitoare, un plug, un disc greu, pentru pregătirea patului germinativ. Totul a costat peste 70.000 de euro.
Galerie de imagini
Articole corelate
Ordinea priorităţilor pentru cultura mare. Cum se prezintă grâul şi celelalte culturi semănate în toamnă în... [ continuare ]
Ordin pentru aprobarea tipurilor de investiţii şi a plafoanelor maxime ale creditelor ce se acordă în anul 2009, în... [ continuare ]
Ordin privind modificarea si completarea Ordinului ministrului agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale nr. 40/2009... [ continuare ]
Ordonanţa de urgenţă nr. 74 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de... [ continuare ] Agronomie
La 306,3 mil. euro se ridică valoarea totală a porumbului exportat în 2011 în afara Uniunii Europene de ... [ continuare ]
Dacă în 1999 România avea o suprafaţă de 6.438,5 ha cu loturi semincere de cartofi, aceasta a scăzut ... [ continuare ]
După pornirea în vegetaţie a plantelor, fermierii caută soluţii prin care pot accelera dezvoltarea culturilor ... [ continuare ]
Tehnologia se aplică în funcţie de potenţialul real al parcelei de a răspunde efortului investit [ continuare ]
Conform angajamentului făcut, de promovare a soluţiilor sustenabile pentru agricultura românească, proiectul ... [ continuare ]
În urma unei regretabile erori de redactare, apărute într-un număr anterior al revistei „Recolte ... [ continuare ]
Tratamente împotriva principalilor dăunători la culturile de rapiţă, grâu, porumb şi floarea soarelui [ continuare ]
De felul în care sunt executate lucrările de semănat depinde mai târziu evoluţia plantelor [ continuare ]
În cultura mare, prioritare sunt lucrări precum încheierea semănatului la floarea soarelui şi la porumb, ... [ continuare ]
În lipsa precipitaţiilor, specialiştii agronomi, împreună cu fermierii, caută soluţii care pot limita ... [ continuare ]Cele mai citite azi
- Rase performante de iepuri: Californian
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
- Ectima contagioasă a oilor şi a caprelor
- Viţelul hibrid te scoate din necaz!
- De la expoziţii, la prima bursă a oierilor
- Cum putem prepara păstrăvul?
- Abatorizarea iepurilor de casă
- Bunăstarea taurinelor din rasa Alb-albastră belgiană
- „Vrem să găsim cea mai bună soluţie de finanţare”
- Creşterea iepurilor - programarea reproducerii
Cele mai comentate azi
- MĂSURA 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă”
- SOLARUL... cu tot ce sporeşte şi creşte-n izvorniţă
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- Bovine de carne - generalitati(17/5/2012 7:21:27)
- Subventii bovine - situatia actuala si perspective(9/5/2012 2:55:13)
- Ciobanescul de Bucovina o MINCIUNA imensa(1/5/2012 9:39:54)
- REVISTA MOLDA MAGAZIN(1/5/2012 9:34:24)
- Stefanescu Cristian ACHR president(1/5/2012 9:30:16)
- Anunturi- Cumparari bovine(22/4/2012 23:31:11)
- Poze din ferma(20/4/2012 12:37:32)
- Sindicatul Crescatorilor de Taurine din Romania(13/4/2012 13:37:15)
- CRV lanseaza site-ul HGenetics.ro(13/4/2012 13:32:23)
- ASOCIATIA CRESCATORILOR - BOVINE PENTRU CARNE(4/4/2012 16:12:1)
Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2012?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ. În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă
Sistemele GPS pentru agricultură
Exigenţele agriculturii moderne ţin de productivitate şi eficienţă ridicată. Reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole în globalitatea lor sunt factorii esenţiali ai rentabilităţii şi competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern
Acoperiri eficiente cu costuri minime
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum


Flori de primăvară