AgroAdvice: luna ianuarie
Luna ianuarie este perioada potrivită pentru transportul gunoiului de grajd în câmp. Vă oferim câteva sfaturi utile pentru executarea unei lucrări de calitate.
Acolo unde condiţiile permit, gunoiul de grajd trebuie să se administreze în câmp, ţinând cont de respectarea ultimelor prevederi în vigoare privind protecţia mediului, precum şi a cerinţelor tehnologice obişnuite:
La aplicarea gunoiului de grajd ca îngrăşământ, alegerea momentului este deosebit de importantă. În fiecare an, cel puţin jumătate din cantitatea de gunoi rezultat în timpul iernii trebuie aplicat până la 1 iulie, iar restul până la 30 septembrie.
Gunoiul se aplică de obicei toamna, la lucrarea de bază a solului (arătura cu întoarcerea brazdei). Pe măsură ce gunoiul este aplicat, terenul se ară cu plugul, până la 30 cm adâncime pe solurile uşoare şi la 18-25 cm pe cele grele şi reci.
Cerinţe la aplicarea gunoiului de grajd
• Aplicarea îngrăşământului organic trebuie să facă parte dintr-un plan de fertilizare, iar îngrăşământul trebuie să fie distribuit uniform. O bună calitate a lucrării se consideră atunci când uniformitatea de împrăştiere depăşeşte 75%.
• Îngrăşământul nu se aplică pe teren acoperit cu zăpadă, pe terenuri cu apă în exces sau pe teren îngheţat, şi nu se aplică în apropierea resurselor de apă - se vor lăsa porţiuni de teren nefertilizate, late de 5-6 metri, în imediata apropiere a canalelor, cursurilor de apă şi a altor resurse.
• Gunoiul trebuie împrăştiat la minim 50 metri de izvoare, fântâni sau foraje, care sunt surse de alimentare cu apă potabilă pentru oameni sau animale. În anumite situaţii, această distanţă trebuie să fie mai mare, în special dacă izvorul este în pantă sau fântâna este la mică adâncime (de suprafaţă). Trebuie avute în vedere toate sursele de apă din apropierea terenului/proprietăţii. Aceste recomandări sunt obligatorii şi în cazul depozitării temporare a îngrăşămintelor organice în câmp.
• Îngrăşământul se aplică la o distanţă de cel puţin 100 de metri de o staţie de captare a apei. În funcţie de condiţiile specifice, îngrăşământul trebuie să fie încorporat în sol cât mai repede cu putinţă.
• Maşinile şi utilajele care execută aplicarea trebuie să corespundă cu felul şi starea gunoiului, cu metoda aplicată pentru dozare şi aplicarea propriu-zisă. Toate utilajele trebuie sa aibă componentele active de lucru rezistente la coroziune. Acest aspect este important nu numai pentru fiabilitatea utilajului, ci şi pentru calitatea lucrării de distibuire care se realizează şi care presupune ca toate caracteristicile tehnice ale maşinii şi reglajele făcute să se menţină permanent.
NU UITAŢI: luna ianuarie este perioada în care trebuie făcută înscrierea fermelor în Registrul agricol.
RESTRICŢII LA APLICAREA GUNOIULUI DE GRAJD
Există şi un calendar al unor perioade în care gunoiul de grajd nu se aplică la anumite culturi, după cum urmează:
Articole corelate
Meteorologii avertizează că la sfârşitul lunii noiembrie se aşterne zăpada. Volumul de lucrări restante dar şi... [ continuare ]
Indiferent că seminţele sunt depozitate în saci sau în vrac, cel puţin o dată pe săptămână este necesar a fi... [ continuare ]
La ceas de cumpănă, trebuie să hotărâm cu luciditate ce vom semăna în această primăvară. Fiecare, de-a lungul... [ continuare ]
PE SCURT
• Semănăturile târzii la grâu
• Verificarea stării de... [ continuare ]
Agronomie
Odată intraţi în noul an, agenda de lucru a fermierilor este tot mai încărcată pe zi ce trece. ... [ continuare ]
După ce a muncit o viaţă întreagă în industria de procesare a producţiei agricole, în principal ... [ continuare ]
Nivelul redus al umidităţii din sol nu a permis răsărirea, respectiv dezvoltarea culturilor de toamnă în ... [ continuare ]
Apa nu poate fi înlocuită cu nimic în agricultură, însă există câteva măsuri ... [ continuare ]
Eroziunea solului de suprafaţă şi de adâncime accentuează progresiv şi agresiv fenomenul de deşertificare ... [ continuare ]
Agricultura olandeză este principala furnizoare la nivel mondial de produse horticole şi un exportator important de ... [ continuare ]
După pagubele înregistrate la culturile de toamnă, îndeosebi la rapiţă, fermierii îşi concep ... [ continuare ]
Această lucrare se adresează în primul rând studenţilor şi profesorilor de biologie, ecologilor dar şi ... [ continuare ]
După o lungă aşteptare, Legea nr. 214 pentru organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor, a fost ... [ continuare ]
Agriplant - cel mai important producător de răsaduri altoite din Grecia - produce între 350.000 şi 500.000 de ... [ continuare ]Cele mai citite azi
- Cultura căpşunului
- Actualul colectiv Ferma
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
- Trifoiul alb (Trifolium repens)
- Cultura ciupercilor, o afacere de familie
- Creşterea păstrăvului
- Tăierile de formare la pomii fructiferi cultivaţi în sistem intensiv
- Simpozion la Timişoara - Tehnologii moderne în acvacultură
- Factori care influenţează producţia de lapte
- E criză grea în cercetare
Cele mai comentate azi
- Rase performante de iepuri: Californian
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
- Bioregulatori în producţia de ciuperci Pleurotus
- MĂSURA 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă”
- Cultura ciupercilor, o afacere de familie
- MAZĂREA FURAJERĂ (Pisum arvense)
- Creşterea iepurilor - programarea reproducerii
- „Eficienţă” maximă în accesarea fondurilor FEADR
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- ASOCIATIA CRESCATORILOR - BOVINE PENTRU CARNE(10/2/2012 19:36:56)
- Informatii pentru incepatori(10/2/2012 14:15:39)
- Bovine de carne(10/2/2012 11:59:3)
- PREZENTARE MEMBRI(9/2/2012 22:27:9)
- Cultura cartofi(8/2/2012 16:39:20)
- Subventii(8/2/2012 13:38:29)
- O tara fara guvern(6/2/2012 20:33:0)
- PEDIGRIU.RO - REGISTRE GENEALOGIGE online(5/2/2012 20:15:2)
- Romania poate exporta carne de porc si produse(5/2/2012 11:38:49)
- Merita o investitie in cresterea bovinelor(2/2/2012 14:32:35)
Recoltaţi anul acesta mai mult grâu decât anul trecut?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Cazanele pe biomasă reduc cheltuielile şi măresc profitul
Pe piaţa românească au ajuns, cu dată mai recentă, şi centrale de încălzire a locuinţelor, halelor agricole şi industriale, pe bază de biomasă, mult mai economice decât cele pe bază de combustibili convenţionali
Fiţi independent energetic!
Deţineţi o exploataţie agricolă, silvică, o cabană şi pur şi simplu vă gândiţi să deveniţi independent din punct de vedere energetic?
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum




Tractor în zăpadă