Agricultura, ca necesitate şi artă

Motto: „Nu este destul că poţi să vezi. Nu ajunge că ştii să citeşti. Mai trebuie să şi înţelegi!”

Agricultura se face după vreme şi după parcelă, astfel încât să asiguri plantei cultivate condiţii specifice de creştere şi dezvoltare.

Până nu demult, ne bucuram cu toţii de producţiile deosebit de mari obţinute în acest an. Deja se făceau planuri de redresare a economiei pe baza producţiilor (dorite cam la fel de mari) care se vor obţine şi de aici înainte. Numai că socoteala de acasă nu prea se potriveşte cu cea din târg!

Ca şi în povestea ţăranului sărac care, după ce a pus cloşca pe ouă, şi-a făcut planuri de viitor cu puii care urmau să iasă, iată că premisele producţiei agricole pentru recolta 2012 sunt radical diferite de cele pentru recolta excepţională din 2011. Seceta bine instalată de multă vreme nu se dă dusă! Iar ceea ce prezentatorii meteo de la televizor numesc ”vreme frumoasă” ar putea să aducă puţină pâine pe masă!

Spre exemplificare...

Imaginile comparative din fig. 1 şi fig. 2 sunt grăitoare în sensul celor scrise anterior. În toamna anului 2010, am întâlnit situaţii în care a fost necesară efectuarea unui tratament fitosanitar, pe când în toamna acestui an încă nu am văzut o cultură de grâu cu răsăritul încheiat.

Desigur că, peste iarnă, în funcţie de evoluţia vremii (iarăşi vremea!), lucrurile se pot schimba în bine. Deocamdată nu sunt motive de disperare, dar nici de optimism. Cu atât mai mult de optimism nerealist. Pentru că este bine „să fii cu ochii la stele, dar cu picioarele pe pământ!”

Când am ajuns pentru prima dată în oraşul Jimbolia din judeţul Timiş, în anul 1987, mi-a atras atenţia o pancartă de pe marginea drumului cu următorul citat: „Agricultura este o artă pe care mulţi nu o recunosc decât atunci când le lipseşte pâinea!” Începând de atunci practica agricolă mi-a oferit mult prea multe momente de confirmare a acestei realităţi.

Într-adevăr, agricultura este o artă! Este o artă nebăgată în seamă, dar care pune pâine pe masa tuturor. Ba chiar mai albă, celor ce o bagă mai puţin în seamă! Numai că această formă de artă se face cu plugul şi cu multă sudoare şi nu va fi niciodată expusă în vreo galerie de artă.

Bătaie de joc întreţinută cu bani grei

Priviţi imaginile comparative din fig. 3 şi fig. 4. Reprezintă realitatea din parcele învecinate! Chiar dacă nu vă vine să credeţi, producătorul agricol din fig. 3 stânga a semănat grâu în asemenea condiţii. Este de mirare că mai are semănătoare! Dar a semănat pentru a putea declara la APIA cultura pentru subvenţii.

A declarat, dar el nu înţelege pământul (zona este cu un sol greu, de tip lăcovişte). Şi iată cum, o intenţie nobilă, aceea de a-i sprijini pe cei care fac efortul de a ne da pâine, se transformă într-o modalitate de aruncare a banilor pe fereastră, o modalitate de bătaie de joc la adresa noastră, a tuturor, făcută de cei care cer subvenţii pentru asemenea „culturi”.

Ferma care lucrează parcela din fig. 4 stânga are o dotare tehnică net superioară celei care lucrează parcela din dreapta. Dar nu este destul, pentru că mai trebuie să şi înţelegi ceea ce-i de făcut! Din păcate, asemenea ferme sunt scoase din impas de multe ori tocmai de subvenţiile acordate.

Pentru că tocmai acordarea subvenţiilor a atras în agricultură şi asemenea „investitori” care toacă bani degeaba. Şi nu este de mirare că rezultatele nu sunt nici pe departe pe măsura efortului financiar pe care îl plătim cu toţii.

Unde ne sunt specialiştii?

Artiştii şi profesioniştii din agricultură nu prea sunt băgaţi în seamă, pentru că nu există suficientă pricepere pentru a-i recunoaşte! „S-a format o comisie de specialişti...”, „Avem specialişti...”, „Specialiştii noştri...” şi alte asemenea expresii mie unuia îmi dau fiori reci. Pentru că, cel puţin în agricultură, avem din ce în ce mai puţini specialişti.

Mai avem ceva specialişti în agricultura de birou, dar o bună parte dintre aceştia recită texte sau speech-uri învăţate în tinereţe, pentru că personal nu au mai făcut de foarte multă vreme măcar câteva observaţii într-un mic câmp de experienţă.

Şi tocmai cei care spun că avem specialişti ar trebui să cunoască situaţia, pentru că, în mare parte, au contribuit la crearea ei. Şi, mergând mai departe, mă întreb câţi mai sunt capabili să formeze astăzi buni profesionişti.

Totuşi, încă mai cred că totul va fi bine. Conştientizând şi acceptând realitatea, vom putea corecta ceea ce este evident nepotrivit. Din fig. 5. rezultă clar că pentru grâu a fost total nepotrivit ca solul să fie lucrat adânc şi bulgăros şi ar fi fost mult mai favorabil ca patul germinativ să fie bine pregătit, chiar dacă mai superficial.

Numai că pentru asta va trebui să ieşim în câmp şi să facem observaţii atente (fig. 6). Pentru că plantele ne vorbesc. Trebuie să ne amintim limba lor şi să învăţăm să ascultăm.