Evoluţia condiţiilor agrometeorologice în intervalul decembrie 2009 - februarie 2010
Caracteristici termice şi hidrice
Pe ansamblu, regimul termic al iernii 2009-2010 se va situa peste mediile multianuale, în aproape toată ţara. De asemenea, local, cantităţile de apă pot depăşi valorile normale.
0
În ultima decadă a lunii decembrie 2009, va predomina o vreme în general mai caldă decât în mod obişnuit, cu temperaturi medii diurne ale aerului care vor oscila între -3 şi 7°C, în cea mai mare parte a zonelor de cultură.
Maximele din aer vor fi cuprinse între 0 şi 10°C, iar în intervalele calde, acestea pot depăşi, izolat, 10°C, îndeosebi în sudul şi sud-estul ţării.
Temperaturile minime din aer se vor încadra între -5 şi 3°C, posibil mai scăzute în zonele depresionare nordice şi centrale, local fiind condiţii de producere a brumei şi îngheţului la sol.
Se întrevăd precipitaţii ce pot depăşi mediile multianuale, în majoritatea regiunilor agricole. Local, vor fi condiţii de producere a ceţii, asociată cu depunere de chiciură.
Luna ianuarie 2010 se va caracteriza în general printr-un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod normal, pe aproape întreg teritoriul agricol al ţării.
Temperaturile medii diurne ale aerului vor prezenta valori cuprinse între -6 şi 4°C, abaterile pozitive fiind de 1 şi 4°C, la nivelul întregii ţări.
Temperaturile maxime din aer vor oscila între -2 şi 7°C, în aproape toate zonele agricole, iar, local, în zonele sudice de câmpie se vor înregistra valori mai ridicate, peste 10°C.
Minimele se vor situa între -10 şi -1°C, în cea mai mare parte a regiunilor, valori mai scăzute (-20 şi -10°C) semnalându-se în intervalele reci, în special în depresiunile din nordul şi centrul ţării, unde se va înregistra fenomenul de îngheţ al solului.
Sunt posibile precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, însoţite temporar de unele intensificări ale vântului, iar izolat vor fi condiţii de ceaţă, asociată cu depunere de chiciură. Local, în jumătatea nordică a ţării, precipitaţiile pot depăşi normalul perioadei.
Sub aspect termic, în luna februarie 2010 va predomina un regim termic mediu diurn al aerului pe ansamblu normal în majoritatea zonelor agricole ale ţării şi uşor mai ridicat în regiunile sudice, estice şi sud-estice.
Temperaturile medii ale aerului se vor situa între -4 şi 5°C, apropiate de mediile multianuale, în cea mai mare parte a teritoriului agricol.
Maximele din aer se vor încadra între -1 şi 8°C în aproape toată ţara, posibil mai ridicate (peste 15°C) în intervalele calde, în special în regiunile extracarpatice.
Valorile minime vor fi cuprinse între -10 şi -1°C pe aproape întreg teritoriul agricol şi mai scăzute, sub -15°C, în depresiunile din nordul şi centrul ţării, unde vor fi condiţii de producere a îngheţului la sol.
Se prognozează precipitaţii predominant sub formă de ploaie, dar şi mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare), în cea mai mare parte a teritoriului agricol, iar în jumătatea de nord a ţării se pot depăşi cantităţile normale pentru această perioadă. Local, sunt posibile intensificări de scurtă durată ale vântului.
Starea solului
La sfârşitul lunii februarie, rezerva de umiditate în cultura grâului de toamnă pe profilul 0-100 cm se va situa în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în cea mai mare parte a teritoriului agricol al ţării. Pe areale extinse din Dobrogea, Bărăgan şi estul Moldovei se va înregistra fenomenul de secetă pedologică moderată.
Caracteristici fenologice
În luna decembrie, regimul termic ridicat din aer va permite continuarea proceselor de creştere şi dezvoltare la culturile de toamnă, îndeosebi pe suprafeţele agricole din jumătatea de sud a ţării.
În restul teritoriului, vor avea loc reluări temporare de vegetaţie, plantele menţinându-se în stadiul de repaus biologic doar în zonele cele mai reci din nordul şi centrul ţării.
Sub aspect fenologic, orzul şi grâul de toamnă însămânţate în epoca optimă se vor afla predominant în faza de înfrăţire (10-100%), speciile având 1-2 fraţi bine dezvoltaţi şi o stare de vegetaţie pe ansamblu bună şi medie.
La culturile semănate tardiv vor predomina fazele de răsărire şi frunza a 3-a (10-100%), lanurile fiind neuniforme sub aspectul uniformităţii şi vigurozităţii plantelor. Starea de vegetaţie a plantelor se va prezenta medie şi slabă, îndeosebi pe suprafeţele unde se vor înregistra deficite de apă în sol din sud-estul, sudul şi estul ţării.
În sudul, sud-estul şi centrul ţării, cultura de rapiţă îşi va continua înfrunzirea în procente diferite, uniformitatea şi vigurozitatea plantelor fiind, pe ansamblu, bună şi medie. La speciile pomi-viticole se va menţine stadiul de repaus vegetativ, acestea fiind în general bine adaptate condiţiilor de iernare în aproape toate plantaţiile.
Pe parcursul lunii ianuarie, menţinerea frecventă a temperaturilor pozitive din aer va determina ritmuri lente de vegetaţie la culturile de toamnă doar pe unele suprafeţe din jumătatea de sud a ţării. În restul zonelor de cultură se va continua repausul biologic la toate speciile agricole.
Ca urmare, în culturile de grâu şi orz de toamnă semănate în epoca optimă, pe suprafeţe restrânse, starea de vegetaţie se va menţine, pe ansamblu, bună şi medie.
În absenţa unui strat protector de zăpadă, în semănăturile tardive, cerealierele de toamnă aflate în faza de răsărire şi insuficient călite vor putea fi afectate parţial/total de temperaturile scăzute situate sub pragurile biologice critice de rezistenţă (-10 şi -15 şi -20ºC).
Culturile de orz şi grâu de toamnă semănate în perioada optimă vor parcurge fazele de formare a frunzei a treia şi înfrăţire, plantele având 1-2 fraţi bine dezvoltaţi.
În semănăturile întârziate fenologic vor predomina răsărirea şi apariţia frunzei a treia, plantele prezentând o vigurozitate slabă şi densitate mai redusă. Cultura de rapiţă se va afla în faza de înfrunzire, cu o stare de vegetaţie pe ansamblu bună. Pomii fructiferi şi viţa de vie îşi vor continua repausul vegetativ în toate plantaţiile.
În luna februarie, culturile de toamnă şi speciile pomi-viticole îşi vor menţine repausul biologic în cea mai mare parte a zonelor de cultură, cu excepţia unor suprafeţe restrânse din vestul şi sudul ţării, unde izolat, în zilele calde, se vor semnala reluări temporare şi lente ale vegetaţiei.
În perioada rece, în zonele centrale, nordice, estice şi sud-estice temperaturile minime din aer situate sub pragurile biologice critice de rezistenţă ale plantelor (-10 şi -15ºC) vor putea afecta îndeosebi speciile de toamnă pe terenurile fără strat protector de zăpadă (sol dezgolit ca urmare a fenomenului de viscol) sau cu strat superficial (0-5 cm).
La orzul şi grâul de toamnă semănate în epoca optimă, starea de vegetaţie se va menţine medie şi bună.
În semănăturile întârziate, plantele vor prezenta o vigurozitate slabă şi densitate redusă, îndeosebi pe suprafeţele fără strat protector sau cu strat subţire de zăpadă (0-5 cm) din centrul şi nordul ţării, unde temperaturile minime din aer pot scădea sub -10°C.
În majoritatea plantaţiilor, speciile pomicole şi viticole se vor afla în continuare în starea de repaus biologic.
Recomandări de specialitate
- Efectuarea arăturilor pe terenurile fără strat de zăpadă şi îngheţ superficial
- Administrarea îngrăşămintelor cu azot la culturile cerealiere de toamnă şi organice în plantaţiile pomi-viticole
- Continuarea lucrărilor de arat şi tăieri în plantaţiile viti-pomicole
- Efectuarea controlului biologic în vederea determinării vigurozităţii plantelor la culturile de toamnă, precum şi a evoluţiei mugurilor de rod la speciile pomi-viticole
Informaţii oferite de Administraţia Naţională de Meteorologie
Director general: Dr. Ion SANDU
Şef Laborator Agrometeorologie: Dr. Elena MATEESCU
Colectiv elaborare ştiinţifică: Dr. Elena MATEESCU, Oana OPREA, Ana Şerban
Articole corelate
Agro Meteo
Caracteristici privind regimul termic şi hidric
Sub aspect termic, perioada se va caracteriza printr-o vreme ...
[ continuare ]
Caracteristici privind regimul termic şi hidric
În acest interval se va menţine un regim termic al aerului ...
[ continuare ]
Caracteristici privind regimul termic şi hidric
Sub aspect termic, intervalul se va caracteriza printr-o vreme ...
[ continuare ]
Caracteristici privind regimul termic şi hidric
În această perioadă se va menţine un regim termic al ...
[ continuare ]
Luna iulie se va caracteriza printr-un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod normal, pe aproape ...
[ continuare ]
Caracteristici privind regimul termic şi hidric
Pe ansamblu, în acest interval va predomina o vreme mai ...
[ continuare ]
Caracteristici privind regimul termic şi hidric
Intervalul se va caracteriza prin menţinerea unui regim termic ...
[ continuare ]
Starea de vegetaţie a culturilor agricole
Pe fondul unui regim termic din aer şi sol ridicat, la culturile de ...
[ continuare ]
Starea de vegetaţie a culturilor agricole
Procesele vegetative la culturile de toamnă vor evolua în ...
[ continuare ]
Starea de vegetaţie a culturilor agricole
Procesele de creştere şi dezvoltare ale speciilor de toamnă se vor ...
[ continuare ]
Cele mai citite azi
- MEIUL – Panicum miliaceum L.
- Cum putem prepara păstrăvul?
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
- Ferma piscicolă - riscuri şi oportunităţi
- GRÂUL – Triticum aestivum L
- Speedair Drive şi Supair Air AB 800-1000-1500
- Cultura căpşunului
- Eficienţa înfiinţării exploataţiilor de cultură a zmeurei
- Criză sau nu, agricultura românească are nevoie de finanţare!
- Calendarul lucrărilor agricole în lunile de iarnă
Cele mai comentate azi
- Momentan nu sunt articole comentate
Abonare Newsletter
");//--> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // --> // -->
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- Doar o Apocalipsa mai poate salva Terra (2/9/2010 10:31:5)
- Claas (2/9/2010 10:10:29)
- Documentatie, carte despre acvaristica (1/9/2010 17:47:51)
- Taurul d-voastra favorit (1/9/2010 14:4:3)
- ferme porcine (1/9/2010 13:48:2)
- boli la bovine (1/9/2010 8:13:47)
- Tratarea perilor bolnavi (1/9/2010 7:53:55)
- Bovine de carne (1/9/2010 7:51:40)
- Cancerul pulmonar - pericolul din umbra pentru nefumatori (31/8/2010 21:47:2)
- TOTUL despre tractoare,combini si masini agricole (31/8/2010 19:46:24)
De unde vă procuraţi sămânţa necesară pentru campania de primăvară?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
- Indagra Farm 2010 (10-11-2010)
- Agromalim (10-09-2009)
- Pet Expo 2010 (18-06-2010)
- TimAgralim (10-06-2010)
- InterLacta 2010 (03-06-2010)
- Agraria (05-05-2010)
- Salonul International de vinuri Vinvest (16-04-2010)
- AgromExpo Bacău (08-04-2010)
- MoldAgroTech (31-03-2010)
- Agro Expo Bucovina (19-03-2010)
La scurt timp după anul 1990, cei care conduceau agricultura României au desfiinţat sistemul naţional de producere a seminţelor, care a fost conceput pentru o agricultură cooperatistă şi de stat, deci nepotrivit unei agriculturi private, a cărei naştere se aştepta.
Utilaje Güttler la Voiteg
Centrul Româno-German de Pregătire şi Perfecţionare Profesională în Domeniul Agriculturii din localitatea Voiteg a făcut un pas important pentru pregătirea fermierilor care doresc să se specializeze în domeniul întreţinerii şi exploatării maşinilor agricole, prin stabilirea unei colaborări cu firma Guttler.
“Paradisul legumelor”, o lecţie de business
Săturându-se să vadă doar la televizor cum se poate face agricultură performantă, legumicultorii din judeţul Arad s-au încumetat să spargă tiparele înfiinţând, după lege, primul grup de producători legumicoli din România.
Energie produsă în fermă
În ultimii ani, subiectul securităţii energetice, a independenţei energetice şi obţinerii de energie din materii prime care se pot reface într-un timp scurt (resurse regenerabile), a devenit atât de popular încât a depăşit nivelul discuţiilor din mediile ştiinţifice sau guvernamentale, iar acum se bucură de interesul oamenilor de rând.
Gardul electric şi organizarea păşunatului
Reprezintă mijlocul cel mai eficient pentru organizarea păşunatului în tarlale pentru protecţia animalelor domestice împotriva animalelor sălbatice prădătoare sau pentru delimitarea padocurilor pentru animale.
Condiţii tehnologice pentru reuşita culturii de lucernă
O CULTURĂ REUŞITĂ
Investiţia în lucrările de tehnologie, aplicate în primul an de vegetaţie, garantează realizarea unei culturi de lucernă uniformă, de mare productivitate şi de folosinţă îndelungată.
Structura unei bucătării furajere pentru fermele zootehnice
Bucătăriile furajere (F.N.C.-urile sau micro F.N.C.-urile) sunt sisteme complexe care se folosesc pentru prepararea hranei animalelor din fermele zootehnice. În funcţie de productivitatea lor, ele se compun, în principiu, din următoarele elemente: silozuri de materii prime; silozuri de produs finit; mori; amestecătoare; dozatoare pentru premixuri; dozatoare de ulei; utilaje de transfer materii prime şi produse finite; computere de proces şi accesorii; echipamente electrice şi accesorii.
De la gunoiul de grajd la energia electrică
Cererea tot mai mare de energie şi preţul ridicat al ţiţeiului şi al gazelor naturale constituie, fără doar şi poate, un subiect de actualitate. Acest lucru a dus la un interes crescând al oamenilor în găsirea de surse de energie regenerabilă, cum sunt biocombustibilii, deşeurile celulozice, vântul, energia solară sau gunoiul de grajd.
Biogazul, protectorul neconvenţional al mediului
Cei care au lucrat în sectorul creşterii animalelor în timpul socialismului ştiu că a fost o perioadă în care s-a discutat foarte mult şi chiar s-au construit staţii de producere a biogazului din dejecţii de animale. Din anumite motive entuziasmul a trecut şi biogazul a „fâsâit” slab până s-a stins.
OVĂZUL – Avena sativa L.
1. Importanţa furajeră
Particularităţile agrobiologice şi importanţa ovăzului au determinat răspândirea cultivării acestei specii în zonele cu climat mai umed şi răcoros, de pe toate continentele. În ţara noastră, în ultimii ani, ovăzul este cereala păioasă de primăvară cea mai cultivată, suprafaţa fiind în jur de 100 000 ha.
Mai multe Tehnologii Agricole


Nufăr roz