Estimări privind evoluţia condiţiilor agrometeorologice în intervalul 1-14 septembrie 2010
Caracteristici privind regimul termic şi hidric
În acest interval va predomina un regim termic al aerului pe ansamblu normal în majoritatea zonelor de cultură şi mai ridicat în zonele de câmpie din sudul, sud-estul şi, izolat, vestul ţării. Temperatura medie diurnă a aerului va fi cuprinsă între 11... 21° C, valori apropiate de mediile multianuale.
În sol, la adâncimea de 5 cm, regimul termic mediu diurn se va încadra între 15... 23° C în cea mai mare parte a ţării, optim pentru pregătirea patului germinativ şi efectuarea însămânţărilor de toamnă (rapiţă, orz şi grâu) în epoca optimă.
Se prognozează ploi locale sub formă de aversă, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, în aproape toate regiunile agricole. Cantităţile de precipitaţii vor fi pe ansamblu normale, în cea mai mare parte a zonelor de cultură, iar în sudul şi sud-estul ţării acestea vor putea fi sub mediile climatologice.
Starea solului
În stratul de sol 0-20 cm (ogor), conţinutul de umiditate se va încadra în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim şi optime în majoritatea regiunilor agricole ale ţării. În Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi Olteniei, vestul Banatului, precum şi local în sudul şi estul Moldovei se vor înregistra deficite de apă în sol, seceta pedologică având diferite grade de intensitate, respectiv moderată, puternică şi, izolat, extremă.
Starea de vegetaţie a culturilor agricole
Pe fondul regimului hidro-termic din aer şi sol favorabil, ritmurile de creştere, dezvoltare şi maturare ale culturilor de câmp vor evolua pe ansamblu normal, în aproape toată ţara. În sud-estul şi sudul ţării pe terenurile agricole afectate de fenomenul de secetă pedologică se va produce în continuare deprecierea stării de vegetaţie la culturile praşitoare neirigate, prin îngălbenirea / uscarea parţială şi totală a aparatului foliar, şiştăvirea boabelor la porumb şi a seminţelor la floarea-soarelui, forţări stadiale şi, implicit, diminuarea potenţialului productiv.
Floarea-soarelui în regim irigat îşi va definitiva maturitatea ceară (100%), aflându-se predominant în faza de maturitate deplină (10-100%), în cea mai mare parte a zonelor de cultură, continuându-se totodată lucrările de recoltare.
Pe suprafeţele irigate, porumbul se va afla la maturitatea ceară (50-100%) şi deplină (10-100%), în majoritatea regiunilor agricole, iar la hibrizii extratimpurii şi timpurii semănaţi în epoca optimă va fi posibilă declanşarea recoltării, în special în jumătatea de sud a ţării.
Sfecla de zahăr îşi va continua îngroşarea axei hipocotile, concomitent cu acumularea zahărului în rădăcină, iar cartoful, creşterea tuberculilor, uscarea vrejilor, maturitatea tehnologică, precum şi recoltarea la soiurile semitardive şi tardive.
La speciile pomi-viticole vor predomina creşterea şi maturarea fructelor / boabelor, acumularea zaharurilor, iar la soiurile de sezon aflate la maturitatea tehnologică se vor continua lucrările de recoltare.
Cultura de rapiţă semănată pe unele areale din vestul, nordul şi estul ţării va parcurge primele faze de vegetaţie (germinare-răsărire).
Recomandări de specialitate / calendarul lucrărilor agricole
• Eliberarea terenurilor de resturile vegetale;
• Continuarea lucrărilor de arat şi de pregătire a terenurilor pentru înfiinţarea culturilor de toamnă din prima epocă (rapiţă şi orz), îndeosebi pe suprafeţele agricole cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului în stratul arabil (0-20 cm);
• Recoltarea, transportul şi depozitarea produselor agricole de sezon.
Informaţii oferite de Administraţia Naţională de Meteorologie
Director Executiv - Cornel Soci; Şef Laborator Agrometeorologie - dr. Elena Mateescu; Colectiv de elaborare: Dumitru Anghel, Oana Oprea
Articole corelate
Vremea va fi uşor mai rece decât în mod obişnuit, excepţie făcând estul ţării, cu temeperaturi normale. Ploi... [ continuare ]
În această perioadă sunt importante lucrările de pregătire a terenului, fertilizare şi semănatul... [ continuare ]
Crescătorul cu una, până la trei vaci, care, în viitorul apropiat, nu-şi va mai putea vinde laptele,... [ continuare ]
Instituţiile agricole specializate şi practica au demonstrat că prin utilizarea unui echipament special adaptat... [ continuare ]
Ploi multe, calitate mai slabă. Pe lângă climă, preţurile sunt influenţate şi de recesiune. Teoretic,... [ continuare ]
Agro Meteo
Sub aspect termic, în luna ianuarie 2012, regimul termic al aerului va înregistra valori apropiate de ... [ continuare ]
Caracteristici termice şi hidrice. Pe parcursul lunii decembrie 2011, valorile termice din aer vor fi apropiate de ... [ continuare ]
În luna octombrie, per ansamblu, regimul termic mediu diurn al aerului va înregistra valori apropiate de ... [ continuare ]
Pe parcursul lunii august 2011, temperatura medie diurnă a aerului va înregistra valori peste mediile ... [ continuare ]
Lucian Buzdugan, director general al SC TCE 3 Brazi Brăila, face o succintă caracterizare a evoluţiei condiţiilor ... [ continuare ]
Caracteristici termice şi hidrice. Regimul termic mediu diurn al aerului în luna iulie se va încadra ... [ continuare ]
Caracteristici termice şi hidrice. Regimul termic mediu diurn al aerului în luna iunie se va încadra ... [ continuare ]
Per ansamblu, temperaturile medii şi regimul de precipitaţii din lunile aprilie şi mai se vor încadra în ... [ continuare ]
Per ansamblu, luna aprilie se va caracteriza printr-un regim termic al aerului normal pe aproape întreg teritoriul ... [ continuare ]Cele mai citite azi
- PLANTAREA POMILOR FRUCTIFERI
- Întreţinerea oilor în perioada de toamnă şi în stabulaţie
- Românii din vest golesc măcelăriile din Ungaria
- Fiţi independent energetic!
- Tăierea colţilor la purcei după fătare
- Abatorizarea iepurilor de casă
- Model constructiv pentru ferma de 400 oi Ţurcane
- Abatorul de iepuri, o afacere care promite
- Ameliorarea producţiei de lapte în turma de capre
- PRIMUL ÎNGHEŢ A TRECUT! Cum protejăm viţa de vie de gerul iernii?
Cele mai comentate azi
- Agrotehnica antierozională este la... pământ!
- Condiţii tehnologice pentru reuşita culturii de lucernă
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- PEDIGRIU.RO - REGISTRE GENEALOGIGE online(5/2/2012 20:15:2)
- Romania poate exporta carne de porc si produse(5/2/2012 11:38:49)
- ASOCIATIA CRESCATORILOR - BOVINE PENTRU CARNE(4/2/2012 20:50:5)
- Merita o investitie in cresterea bovinelor(2/2/2012 14:32:35)
- Bovine de carne(2/2/2012 10:25:44)
- Cultura cartofi(1/2/2012 17:14:31)
- PREZENTARE MEMBRI(31/1/2012 18:13:15)
- Poze din ferma(31/1/2012 7:47:27)
- salmonela(29/1/2012 23:6:24)
- Carte tehnica lexion(29/1/2012 8:40:28)
Recoltaţi anul acesta mai mult grâu decât anul trecut?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Cazanele pe biomasă reduc cheltuielile şi măresc profitul
Pe piaţa românească au ajuns, cu dată mai recentă, şi centrale de încălzire a locuinţelor, halelor agricole şi industriale, pe bază de biomasă, mult mai economice decât cele pe bază de combustibili convenţionali
Fiţi independent energetic!
Deţineţi o exploataţie agricolă, silvică, o cabană şi pur şi simplu vă gândiţi să deveniţi independent din punct de vedere energetic?
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum


Tractor în zăpadă