Estimări privind evoluţia condiţiilor agrometeorologice în intervalul 23 septembrie - 06 octombrie 2009
Regimul termic al aerului va fi predominant normal în cea mai mare parte a zonelor de cultură şi uşor mai ridicat în zonele de câmpie din sudul şi sud-estul ţării.
Temperatura medie diurnă a aerului va fi cuprinsă între 7 şi 19°C, valori apropiate de normalul perioadei, în majoritatea regiunilor agricole ale ţării.
Temperatura maximă a aerului va oscila între 13 şi 22°C pe aproape întreg teritoriul agricol, iar în zilele cele mai calde acestea pot atinge şi chiar depăşi 25°C.
Temperatura minimă a aerului se va încadra 3 şi 15°C la nivelul întregii ţări, posibil mai scăzută în depresiuni, unde local, spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de producere a brumei.
Temperatura medie diurnă a solului la adâncimea de 5 cm se va situa între 9 şi 18°C în aproape toată ţara, limite optime înfiinţării culturilor de toamnă (rapiţă, orz şi grâu), precum şi parcurgerii primelor faze de vegetaţie (germinare, răsărire şi înfrunzire) la rapiţa semănată în epoca optimă.
Se prognozează ploi locale, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în cea mai mare parte a regiunilor agricole, mai frecvente în vestul, centrul, nordul şi sudul ţării.
Starea solului
Aprovizionarea cu apă a solului pe adâncimea 0-20 cm (ogor) se va încadra în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim şi optime, îndeosebi pe suprafeţele agricole din Maramureş, Transilvania, vestul şi nordul Olteniei, jumătatea de vest a Munteniei, vestul Moldovei, estul Banatului şi al Crişanei.
Deficite de apă în sol se vor înregistra în continuare în Dobrogea, Bărăgan, sudul şi estul Moldovei, centrul şi sudul Olteniei, vestul Banatului şi al Crişanei.
Starea de vegetaţie a culturilor agricole
În condiţiile agrometeorologice menţionate, ritmurile de coacere şi maturare la speciile prăşitoare şi pomi-viticole se vor desfăşura, per ansamblu, normal, îndeosebi pe arealele agricole cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului, iar în zonele depresionare din Transilvania şi Moldova, precum şi pe terenurile unde se menţin deficite de apă în sol, procesele vegetative se vor desfăşura mai lent.
La floarea-soarelui din nordul şi centrul ţării se vor extinde şi chiar finaliza lucrările de recoltare.
Cultura de porumb îşi va definitiva maturitatea ceară, aflându-se predominant în faza de maturitate deplină în cea mai mare parte a teritoriului agricol, starea de vegetaţie menţinându-se în general bună şi medie. De asemenea, la hibrizii timpurii se vor continua lucrările de recoltare, la nivelul întregii ţări.
Sfecla de zahăr din centrul şi estul ţării va parcurge fazele de îngroşare a axei hipocotile şi acumulare a zahărului în rădăcină, plantele prezentând o uniformitate şi vigurozitate pe ansamblu bună şi medie.
În principalele bazine specializate, la cartof se vor înregistra uscarea vrejilor şi maturitatea tehnologică, continuându-se totodată recoltarea la soiurile semitardive.
În majoritatea podgoriilor, la viţa de vie, soiurile pentru vin se vor afla în fazele de acumulare a zahărului şi maturare a boabelor, iar la cele de masă se vor continua coacerea strugurilor şi recoltarea acestora. De asemenea, în sudul şi sud-estul ţării, viţa de vie se va afla la maturarea lemnului, precum şi îngălbenirea şi căderea frunzelor.
Speciile pomicole vor parcurge predominant coacerea fructelor, maturarea lemnului, îngălbenirea şi căderea frunzelor, în majoritatea plantaţiilor. Totodată, se vor continua lucrările de recoltare.
Funcţie de data semănatului, cultura de rapiţă din sudul şi sud-estul ţării se va afla în primele faze de vegetaţie (germinare-răsărire-apariţia primelor frunze).
Condiţiile agrometeorologice vor fi pe ansamblu favorabile desfăşurării lucrărilor agricole de sezon (recoltare, transport, depozitare, eliberarea terenurilor de resturile vegetale, arături de toamnă, pregătirea patului germinativ, semănat, etc), cu excepţia zilelor cu precipitaţii.
Recomandări de specialitate/calendarul lucrărilor agricole
- Eliberarea terenurilor de resturile vegetale şi efectuarea arăturilor de toamnă
- Pregătirea patului germinativ şi continuarea însămânţărilor la rapiţă, orz şi grâu de toamnă
- Continuarea lucrărilor de recoltare, transport şi depozitare la culturile prăşitoare şi pomi-viticole.
Informaţii oferite de Administraţia Naţională de Meteorologie
Elaborare ştiinţifică: Dr. Elena MATEESCU, Daniel ALEXANDRU, Dumitru ANGHEL, Oana OPREA, Dr. Liana CAZACIOC, Mariana BACIU
Articole corelate
Agro Meteo
Per ansamblu, luna februarie se va caracteriza printr-o vreme normală sub aspect termic, la nivelul întregii ţări [ continuare ]
Sub aspect termic, în luna ianuarie 2012, regimul termic al aerului va înregistra valori apropiate de ... [ continuare ]
Caracteristici termice şi hidrice. Pe parcursul lunii decembrie 2011, valorile termice din aer vor fi apropiate de ... [ continuare ]
În luna octombrie, per ansamblu, regimul termic mediu diurn al aerului va înregistra valori apropiate de ... [ continuare ]
Pe parcursul lunii august 2011, temperatura medie diurnă a aerului va înregistra valori peste mediile ... [ continuare ]
Lucian Buzdugan, director general al SC TCE 3 Brazi Brăila, face o succintă caracterizare a evoluţiei condiţiilor ... [ continuare ]
Caracteristici termice şi hidrice. Regimul termic mediu diurn al aerului în luna iulie se va încadra ... [ continuare ]
Caracteristici termice şi hidrice. Regimul termic mediu diurn al aerului în luna iunie se va încadra ... [ continuare ]
Per ansamblu, temperaturile medii şi regimul de precipitaţii din lunile aprilie şi mai se vor încadra în ... [ continuare ]Cele mai citite azi
- Creşterea iepurilor - programarea reproducerii
- Ameliorarea producţiei de lapte în turma de capre
- Model constructiv pentru ferma de 400 oi Ţurcane
- Calendarul Lucrărilor Agricole În lunile pline de belşug de la sfârşitul verii şi începutul toamnei
- Vă aşteptăm la Agraria 2009
- Seria NH T7000 AutoCommand
- Soarta albinelor, reflectată în producţia de miere
- Rase performante de iepuri: Californian
- Abatorizarea iepurilor de casă
- LAPAR încă vrea cei 73,35 euro/ha
Cele mai comentate azi
- DEL-CA-MAG: 100% natural - mai mult lapte, viţei mai sănătoşi, pui mai mari
- Construirea păstrăvăriei: investiţii minime
- Caracteristicile laptelui de cea mai bună calitate
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- ASOCIATIA CRESCATORILOR - BOVINE PENTRU CARNE(11/2/2012 17:22:22)
- infiintare microferma de porci(11/2/2012 11:18:54)
- Fonduri pentru tinerii care doresc sa faca agricultura?(11/2/2012 10:22:42)
- Consultanta fonduri europene(11/2/2012 9:42:44)
- Informatii pentru incepatori(10/2/2012 14:15:39)
- Bovine de carne(10/2/2012 11:59:3)
- PREZENTARE MEMBRI(9/2/2012 22:27:9)
- Cultura cartofi(8/2/2012 16:39:20)
- Subventii(8/2/2012 13:38:29)
- O tara fara guvern(6/2/2012 20:33:0)
Recoltaţi anul acesta mai mult grâu decât anul trecut?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Cazanele pe biomasă reduc cheltuielile şi măresc profitul
Pe piaţa românească au ajuns, cu dată mai recentă, şi centrale de încălzire a locuinţelor, halelor agricole şi industriale, pe bază de biomasă, mult mai economice decât cele pe bază de combustibili convenţionali
Fiţi independent energetic!
Deţineţi o exploataţie agricolă, silvică, o cabană şi pur şi simplu vă gândiţi să deveniţi independent din punct de vedere energetic?
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum



Tractor în zăpadă