Estimări privind evoluţia condiţiilor agrometeorologice în intervalul 05 - 18 Dec 2008
TEMPERATURA MEDIE DIURNĂ a aerului va oscila între -4...4°C, apropiată de mediile multianuale, în cea mai mare parte a zonelor de cultură.
TEMPERATURA MAXIMĂ a aerului se va situa între 0...6°C, în aproape toată ţara, posibil mai ridicată (peste 10°C) în zonele sudice, îndeosebi în zilele cele mai calde.
TEMPERATURA MINIMĂ a aerului se va încadra între -8...1°C, la nivelul întregii ţări, valori mai scăzute, sub -20°C, fiind posibile în depresiunile din centrul şi nordul ţării, unde se va produce îngheţ la suprafaţa solului.
Se întrevede un regim pluviometric în general normal, pe majoritatea suprafeţelor agricole, iar în jumătatea de nord a ţării va avea tendinţa de excedent. Precipitaţiile vor fi sub formă de ploi, dar şi mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare), însoţite local de unele intensificări ale vântului.
Starea solului
Pe profilul de sol 0-100 cm, conţinutul de umiditate accesibilă plantelor de grâu de toamnă se va situa la valori optime, apropiate de optim şi satisfăcătoare pe aproape întreg teritoriul agricol al ţării. În Bărăgan, cea mai mare parte a Dobrogei şi sud-estul Moldovei se vor menţine deficite de apă în sol (secetă pedologică puternică şi moderată).
Starea de vegetaţie a culturilor agricole
Ca urmare, procesele vegetative ale culturilor de toamnă se vor desfăşura în general mai lent, în majoritatea regiunilor agricole, iar în depresiunile din centrul şi nordul ţării se va semnala starea de repaus biologic. În zonele unde temperaturile minime din aer vor scădea sub pragurile biologice critice de rezistenţă a plantelor (-10... -20°C), precum şi în absenţa unui strat protector de zăpadă, va exista riscul deprecierii aparatului foliar prin brunificare/arsuri şi degerături ale vârfului frunzelor, în special în culturile tardive, insuficient călite şi nepregătite pentru condiţiile de pe parcursul iernii.
Cerealierele de toamnă (orz şi grâu), funcţie de data semănatului vor parcurge răsărirea, apariţia frunzei a treia şi înfrăţirea, având o stare de vegetaţie în general bună şi medie, iar în semănăturile efectuate după 20 octombrie, precum şi pe terenurile afectate de seceta pedologică, uniformitatea şi vigurozitatea plantelor va fi medie şi slabă.
În Dobrogea, Muntenia, Moldova şi Crişana, rapiţa înfiinţată în epoca optimă se va afla la înfrunzire, cu o stare de vegetaţie pe ansamblu bună şi medie pe suprafeţele cu o bună aprovizionare cu apă a solului, respectiv medie şi slabă pe arealele cu deficite de apă în sol.
La pomii fructiferi şi viţa de vie se va înregistra repausul vegetativ, în majoritatea plantaţiilor.
Recomandări de specialitate/calendarul lucrărilor agricole:
- Administrarea îngrăşămintelor minerale complexe la culturile de toamnă semănate în epoca optimă;
- Continuarea lucrărilor de arat în vii şi livezi;
- Controlul viabilităţii plantelor la speciile de toamnă;
- Efectuarea de tratamente fito-sanitare în plantaţiile pomi-viticole.
Galerie de imagini
<>Articole corelate
În literatură găsim diferite variante de iernare a familiilor de albine, tipurile de lăzi fiind la fel de diverse,... [ continuare ]
Temperatura şi umiditatea sunt factori deosebit de importanţi pentru toate categoriile de păsări ţn timpul iernii.... [ continuare ]
Caracteristici hidro-termice din aer şi sol: Per ansamblu, în luna noiembrie va predomina în general o vreme normală... [ continuare ] Agro Meteo
Per ansamblu, luna februarie se va caracteriza printr-o vreme normală sub aspect termic, la nivelul întregii ţări [ continuare ]
Sub aspect termic, în luna ianuarie 2012, regimul termic al aerului va înregistra valori apropiate de ... [ continuare ]
Caracteristici termice şi hidrice. Pe parcursul lunii decembrie 2011, valorile termice din aer vor fi apropiate de ... [ continuare ]
În luna octombrie, per ansamblu, regimul termic mediu diurn al aerului va înregistra valori apropiate de ... [ continuare ]
Pe parcursul lunii august 2011, temperatura medie diurnă a aerului va înregistra valori peste mediile ... [ continuare ]
Lucian Buzdugan, director general al SC TCE 3 Brazi Brăila, face o succintă caracterizare a evoluţiei condiţiilor ... [ continuare ]
Caracteristici termice şi hidrice. Regimul termic mediu diurn al aerului în luna iulie se va încadra ... [ continuare ]
Caracteristici termice şi hidrice. Regimul termic mediu diurn al aerului în luna iunie se va încadra ... [ continuare ]
Per ansamblu, temperaturile medii şi regimul de precipitaţii din lunile aprilie şi mai se vor încadra în ... [ continuare ]Cele mai citite azi
- Estimări privind evoluţia condiţiilor agrometeorologice în intervalul 05 - 18 Dec 2008
- Viţelul hibrid te scoate din necaz!
- POPAS DE SUFLET - Icoanele pe sticlă de la Sibiel
- CÂNEPA (Cannabis sativa L.) – o importantă plantă tehnică
- Strângerea recoltei şi semănatul culturilor de toamnă
- Seria NH T7000 AutoCommand
- Soarta albinelor, reflectată în producţia de miere
- Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
- Ferma piscicolă - riscuri şi oportunităţi
- „Vrem să găsim cea mai bună soluţie de finanţare”
Cele mai comentate azi
- DEL-CA-MAG: 100% natural - mai mult lapte, viţei mai sănătoşi, pui mai mari
- Construirea păstrăvăriei: investiţii minime
- Caracteristicile laptelui de cea mai bună calitate
Abonare Newsletter
Poza zilei
Forum Agroinfo.ro
- ASOCIATIA CRESCATORILOR - BOVINE PENTRU CARNE(11/2/2012 17:22:22)
- infiintare microferma de porci(11/2/2012 11:18:54)
- Fonduri pentru tinerii care doresc sa faca agricultura?(11/2/2012 10:22:42)
- Consultanta fonduri europene(11/2/2012 9:42:44)
- Informatii pentru incepatori(10/2/2012 14:15:39)
- Bovine de carne(10/2/2012 11:59:3)
- PREZENTARE MEMBRI(9/2/2012 22:27:9)
- Cultura cartofi(8/2/2012 16:39:20)
- Subventii(8/2/2012 13:38:29)
- O tara fara guvern(6/2/2012 20:33:0)
Recoltaţi anul acesta mai mult grâu decât anul trecut?
VOTEAZAVotul dvs. a fost adaugat cu succes!
Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara
Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz
Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an
BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă
În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo
Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde
Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale
SCAPA de ambalaje!
În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide
E criză grea în cercetare
În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite
Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic
Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată
Energie cu panouri solare
Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Cazanele pe biomasă reduc cheltuielile şi măresc profitul
Pe piaţa românească au ajuns, cu dată mai recentă, şi centrale de încălzire a locuinţelor, halelor agricole şi industriale, pe bază de biomasă, mult mai economice decât cele pe bază de combustibili convenţionali
Fiţi independent energetic!
Deţineţi o exploataţie agricolă, silvică, o cabană şi pur şi simplu vă gândiţi să deveniţi independent din punct de vedere energetic?
Mai multe Tehnologii Agricole

Forum


Tractor în zăpadă