De ce nu se mai pot sacrifica animalele ca până acum?

Există două aspecte importante în ceea ce priveşte sacrificarea animalelor.

În primul rând, sacrificarea animalelor pentru consumul uman trebuie să respecte normele de igienă şi protecţie a consumatorilor. Animalele pot fi sacrificate numai în locuri special amenajate, prevăzute cu anumite condiţii de colectare a materialelor ce pot duce la contaminarea cărnii, cu utilităţi ce respectă normele de protecţie a mediului şi unde procesul de producţie permite evitarea riscurilor de contaminare şi îmbolnăvire.

În al doilea rând, în procesul de sacrificare a animalelor trebuie să se ia în considerare protecţia acestora, pentru a nu le supune la suferinţe inutile şi la stres. Prevederi legate de sacrificarea animalelor au existat în UE încă din 1974 (Directiva Consiliului 74/577/CE), însă ele au fost în timp extinse, mai întâi prin adoptarea Convenţiei Europene privind protecţia animalelor la sacrificare - 1988, iar apoi prin adoptarea în 1993 a Directivei Consiliului 93/119/EEC.

Mai mult, pentru a marca importanţa acestui subiect în cadrul UE, în textul Tratatului de la Amsterdam al Uniunii Europene, intrat în vigoare la 1 mai 1999, a fost adoptat un protocol special privind protecţia şi bunăstarea animalelor prin care se recunoaşte faptul că animalele au simţuri şi se prevede protejarea lor în cadrul politicilor europene.

Sacrificarea animalelor domestice presupune un anumit grad de brutalitate, care poate implica durere şi suferinţă din partea animalelor sacrificate. Există persoane care consideră că sacrificarea animalelor nu este un lucru etic. Legislaţia comunitară referitoare la practicile de sacrificare urmăreşte exact reducerea suferinţelor animalelor prin folosirea unor metode autorizate de a anestezia şi a ucide animalele, bazate pe cunoaşterea ştiinţifică şi pe o bogată experienţă practică adunată în timp.

Ca atare, Directiva Consiliului 93/119/EEC precizează în detaliu procedura care trebuie respectată pentru sacrificarea animalelor. Astfel, înaintea sacrificării animalele trebuie transportate şi întreţinute în condiţii cât mai bune, imobilizate, asomate sau ucise instantaneu, sângerate, după caz.

Spre exemplu, pentru asomare sunt permise următoarele metode - folosirea unui pistol de asomare, lovitura precisă cu instrument mecanic, electronarcoza, folosirea dioxidului de carbon. Pentru ucidere se pot folosi următoarele metode - împuşcare cu pistol/puşcă, electrocutare, asfixiere cu dioxid de carbon. Alte tipuri de asomare/ucidere sunt permise ca derogare, în condiţiile în care se respectă principiul general de protecţie şi bunăstare a animalelor.

Directiva Consiliului 93/119/EEC face distincţia între sacrificarea animalelor pentru larg consum şi pentru consum propriu. În ceea ce priveşte sacrificarea pentru larg consum, aceasta poate fi făcută doar în abatoare special amenajate, respectând cu stricteţe atât condiţiile legate de bunăstarea animalelor descrise mai sus cât şi cele referitoare la normele sanitare şi de igienă pentru protecţia consumatorilor.
Pentru consum propriu, legislaţia naţională prevede o derogare de la obligativitatea asomării animalelor înainte de tăiere, până la data aderării României în UE.

În România, legislaţia privind sacrificarea animalelor a fost reglementată mai întâi prin Ordinul MAA nr. 172/2000 privind Norma sanitară veterinară pentru protecţia animalelor în timpul tăierii sau uciderii. Mai apoi, pentru transpunerea completă a Directivei Consiliului 93/119/EEC în legislaţia românească, a fost adoptat Ordinul MAAP nr. 425/ 19.09.2002 (M. Of. nr.887/9.12.2002) privind Norma sanitară veterinară pentru protecţia animalelor în timpul tăierii sau uciderii.

Prevederile Normei sanitare veterinare mai sus menţionate sunt implementate cu derogarea prevăzută în ordinul MAPAM 924/2003 referitor la animalele sacrificate pentru consum propriu.
Conform prevederilor legale, în cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală cât şi în structura celor 42 direcţii sanitare veterinare judeţene sunt organizate de compartimente de protecţie a animalelor.

Revenind la întrebarea iniţială, răspunsul este că începând cu 2007, sacrificarea animalelor nu se va mai face cu brutalitate, ci respectând bunăstarea animalelor şi urmărind procedurile specifice care minimizează suferinţa acestora. Normele pentru abatoare vor fi mult mai severe, asigurând atât bunăstarea animalelor, cât şi normele sanitare şi sanitar-veterinare importante pentru protecţia consumatorilor.

Pentru consumul propriu al gospodăriilor, normele sunt mai puţin explicite, însă suficient de clare pentru a determina modificări substanţiale ale procedurii actuale de sacrificare. În mod evident vor apărea costuri suplimentare, însă aceste inconveniente sunt minore în comparaţie cu beneficiile aduse în materie de securitate medicală.

În ceea ce priveşte tradiţiile româneşti de tăiere a porcului/a mielului, schimbările nu vor fi chiar dramatice.

Însăşi construcţia europeană presupune păstrarea diversităţilor naţionale şi regionale, de aceea integrarea europeană urmăreşte păstrarea tradiţiilor şi a obiceiurilor noilor state membre, nu schimbarea lor.

Este adevărat însă că normele privind sacrificarea animalelor vor trebui respectate şi în aceste situaţii speciale. Prin urmare, dacă până acum sacrificarea în gospodării a porcilor de Crăciun/mieilor de Paste permitea, pe lângă consum propriu şi comercializarea unei anumite cantităţi de carne rămasă ca surplus, mai mult sau mai puţin legal, după aderarea la Uniunea Europeană acest lucru este strict interzis.

Singurele locuri din care se poate obţine carne pentru comercializare vor fi abatoarele autorizate. Dacă există mici gospodării, care cred că se pot extinde pentru a comercializa carne de porc/miel, ele trebuie să-şi construiască şi autorizeze un abator, respectând prevederile legale.

În acest mod, spre exemplu, situaţia de astăzi din România, în care numai 49% din totalul cărnii de porc trece prin lanţul comercial oficial, restul fiind consum propriu şi comerţ neautorizat, va trebui să se schimbe. Toate acestea în condiţiile în care în România carnea de porc este cel mai important tip de carne, deţinând circa jumătate din producţia de carne în perioada 1996 - 2000.

Ce este important de precizat este faptul că cele zece ţări candidate care vor intra anul viitor în UE au obţinut în cadrul politicii de sprijin pentru agricultură un program de susţinere a gospodăriilor de semisubzistenţă, adică acelea care produc pentru consum propriu, dar şi comercializează pe piaţă surplusul de produse. Aceste gospodării vor putea beneficia de până la 1000 euro pe an pentru a putea deveni entităţi comerciale autorizate în conformitate cu normele comunitare.

Obiceiul tăierii porcului de Crăciun sau a mielului de Paşte cu siguranţă nu va dispărea. Va fi nevoie doar de unele schimbări în modul în care sunt făcute aceste sacrificări, astfel încât animalele să nu fie brutalizate, să nu fie sacrificate de persoane neautorizate, iar normele de igienă să fie respectate.

Articol publicat în revista Ferma nr. 5(31)/2004