Socul negru

Nu dăm o importanţă prea mare socului deşi gustul dulce-acidulat al „socatei” ne tentează adesea şi ne aduce aminte de anii copilăriei. Faptul că acest arbust creşte sălbatic, în pădure sau pe marginea drumului, îl face accesibil dar şi... ignorat în peisajul agricol de la noi.

În Ungaria, de pildă, există câteva sute de cultivatori de soc, unii fiind înregistraţi ca şi producători în regim bio. Dacă florile de soc sunt folosite în special pentru obţinerea băuturilor reconfortante sau chiar alcoolice, fructele - acele bobiţe de culoare neagră - devin gem sau sirop.

În industria alimentară, socul este utilizat la fabricarea conservanţilor şi adesea culoarea rubinie a vinului „se trage” de la fructele socului, şi nu de la soiurile de struguri.

Într-o vizită desfăşurată recent în Ungaria, am avut ocazia să stăm de vorbă cu Simon Zolt (foto), cultivator de soc negru în localitatea Üllés. Deşi ne-a mărturisit de la bun început că agricultura nu este activitatea sa de bază, şi o practică mai mult de nevoie pentru a-şi completa veniturile, fermierul maghiar şi-a dezvoltat constant această afacere în cei opt ani de când s-a apucat de ea, ajungând în prezent să cultive zece hectare cu soc, în regim ecologic.

Rentabilitate

Chiar dacă tradiţionala socată este extrem de populară în gospodăriile din România, vecinii din Vest preferă fructele în detrimentul florilor, atunci când vine vorba de soc. La noi există însă falsa impresie că bobiţele acelea negre ar fi otrăvitoare. În realitate, doar fructele care nu sunt coapte pot fi dăunătoare consumului, conţinând acid hidrocianic. „Există o cerere constantă pe piaţa maghiară a fructelor de soc.

În principal, producţia noastră ajunge în Austria, prin intermediul unor companii partenere din Ungaria. Nu este soluţia cea mai bună, dar nu prea avem de ales. În ultimii ani, preţurile au variat mult. Cei care prelucrează marfa au însă posibilitatea stocării în camere frigorifice, şi îşi pot permite să ţină de preţ şi să vândă când este în avantajul lor”, ni s-a confesat Simon Zolt.

Producţia la hectar de fructe de soc se situează între 2 şi 25 de tone. Anul trecut, din cauza ploilor dar şi a secetei, a obţinut ceva mai puţin. Pe un hectar are plantaţi în jur de 550 de pomi, între ei fiind asigurată o distanţă de aproximativ 3,5 metri.

„Este recomandat ca distanţa dintre pomi să fie mai mică, chiar şi de 1-2 metri, pentru că sunt anumite cheltuieli care acoperă aceeaşi suprafaţă, indiferent de numărul de pomi”, susţine fermierul. Pomii ajung la maturitate în 3-4 ani, iar media de viaţă a unei plantaţii este între 30 şi 40 de ani.

Costurile de întreţinere a celor 10 hectare i-au fost asigurate anul trecut de banii obţinuţi pe recolta de pe 4 hectare. Kilogramul de soc negru l-a comercializat chiar şi cu 200 de forinţi, dar cu un an înainte primise doar 40 de forinţi.

„Diferenţa de costuri dintre culturile bio şi cele tradiţionale este în jur de 30 la sută, însă avantajul e că există piaţă de desfacere pentru produsele bio. În 2010 am vândut marfa doar pentru că era bio, altfel riscam să rămân cu ea”, spune Simon. În 2009 a obţinut acreditarea la subvenţii pentru următorii cinci ani.

Astfel, anul trecut a încasat de la stat 360 euro pe hectar pentru calitatea sa de cultivator de soc în regim bio. În plus, a primit subvenţia pe suprafaţă, în valoare de 40.000 forinţi pe hectar (aproximativ 144 euro).

Întreţinerea culturii

„Primăvara se tratează solul. Tot atunci sunt tăiate crengile. Cam de 3-4 ori pe an se trece cu discul pentru aerisirea solului. Vara se tratează împotriva viermilor, iar la sfârşitul lui august sau începutul lunii septembrie se recoltează”, ne-a dezvăluit fermierul maghiar, care în 2010 a recoltat totul într-o singură zi, cu 50 de oameni. Toamna efectuează din nou tăieri de crengi şi se aplică un tratament împotriva insectelor.

În rest, tot anul stropeşte cu fungicide. Fiind o plantaţie bio, poate folosi doar anumite substanţe pentru tratamente. Printre „duşmanii” socului se numără şi afidele, care pot fi combătute cu săpun de potasiu (săpun moale). Cât timp e umezeală, nu se pot aplica tratamente.

Plantaţia se verifică săptămânal. Solul este nisipos şi are avantajul că şi în cazul excesului de precipitaţii se pot efectua lucrări. De asemenea, foloseşte îngrăşăminte organice, tot de provenienţă bio, dar nu mai mult de 30 kg la hectar.

Răsadurile le face el sau le procură din pepinierele specializate.
Vizita la Szeged s-a realizat cu sprijinul Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, partener coordonator al Proiectului „Bio-agricultura, păstrarea culturilor în comunităţile din zonele specializate în obţinerea de produse agricole, zootehnie şi pomicultură”, finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013.

PROPRIETĂŢI TERAPEUTICE

Fructele de soc au o largă întrebuinţare în medicina naturistă. Cunoscute pentru proprietăţile sale laxative şi diuretice, acestea pot fi folosite şi în cazul reumatismelor. De asemenea, combat răceala, având o concentraţie importantă de vitamina C, şi calmează nevralgiile. În scopuri terapeutice sunt recomandate şi florile de soc, consumate sub formă de ceai.

Deoarece ajută la eliminarea apei din organism, prin intervenţia în realizarea digestiei şi a dizolvării stratului adipos în exces, preparatele cu flori de soc au rezultate bune în curele de slăbire. Prin fermentaţie, din fructe se poate prepara o băutură alcoolică.

Simon Zolt se mândreşte cu pălinca sa de soc, care are un gust tonic, uşor picant. Consumată cu moderaţie, este un adevărat izvor de sănătate, ne asigură fermierul maghiar.