Salarii de CEO, performanţe zero

 
 
12345
Afaceri Agricole,12 Aug 2010 - 13:00,0 comentarii
Vindem agricultura...

Să fii plătit cu mii de euro lunar şi să ai rezultate zero: aceasta a fost, dacă vă vine să credeţi, o parte din „strategia” Ministerului Agriculturii din România lui 2007-2008! Unii dintre funcţionarii plătiţi să atragă fonduri nerambursabile, au căpătat lefuri de CEO (Chief Executive Officer) la multinaţionale, în timp ce fermierii plâng în bătătură după subvenţii.



Moşteniri ceauşiste

Mass-media a mai tras diverse semnale de alarmă despre politica de cadre din domeniul agriculturii. După Revoluţia din 1989, agricultura României a trecut prin diferite stadii de involuţie, începând de la fărâmiţarea terenurilor şi terminând cu deprofesionalizarea specialiştilor. Treptat însă, lucrurile s-au reaşezat pe făgaşul normalităţii, dar după alte criterii...

De acum avem de-a face cu regulile capitaliste, ale economiei de piaţă. Unde cei buni rămân pe slujbe, câştigă înzecit, iar cei slabi pleacă acasă, devenind şomeri.

Din păcate, în realitate, lucrurile nu s-au petrecut, de cele mai multe ori, ca într-o autentică economie capitalistă. În România „reală”, cum le place unora s-o denumească, lucrătorii din agricultură s-au împărţit, din punct de vedere al ocupării job-urilor, în două mari categorii: profesioniştii, vânaţi de companiile private şi oamenii mai slab pregătiţi (nu toţi, ca să nu ne acuze cineva de generalizare), angajaţi pe post de „specialişti” la stat.

 

Pile. Cunoştinţe. Relaţii.

Desigur, foarte multe posturi din a doua categorie nominalizată, cea a specialiştilor de la stat, au fost ocupate prin arhicunoscutele metode ceauşiste: „Pile. Cunoştinţe. Relaţii”. Unde sunt angajaţi aceşti oameni? În primul rând, poziţiile cel mai uşor de ocupat au fost cele din camerele agricole de la ţară, unităţi de extensie teritorială aparţinând de direcţiile agricole judeţene.

Ingineri plictisiţi de agricultură, necunoscători ori pur şi simplu ignoranţi, au ajuns astfel să fie „linia întâi” a agriculturii patriei. În aceşti bravi soldaţi, prieteni mai mult cu chiulul, decât cu munca, vă daţi seama, Ministerul Agriculturii şi-a pus speranţele implementării noii reforme agrare europene. Ce a ieşit de aici, ştim deja majoritatea dintre noi...

La celălalt pol al administrării agriculturii, dacă putem spune aşa, au fost constituite structuri îndrituite să se ocupe tocmai de relaţia cu Uniunea Europeană. Mai precis, ne referim la Agenţia de Plăţi pentruDezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA).

Ei bine, ne-am fi aşteptat ca aici să fie angajaţi, dacă nu cei mai buni, atunci măcar nişte oameni serioşi, oneşti şi responsabili. În paranteză fie spus, în unităţile menţionate poate nu se cer atâtea cunoştinţe agricole de specialitate propriu-zise, câtă seriozitate şi dorinţa de a face lucrurile să se mişte. Guvernul trebuia să fie conştient de faptul că cele două agenţii trebuie să lucreze „ca la carte”, mai ales că este vorba de alocarea unor bani de care agricultorii au atâta nevoie.

În realitate însă, nici vorbă de aşa ceva. Şi aici, ca şi la camerele agricole din Văscăuţii de Vale, posturile au fost date arbitrar, pe alte criterii decât cele fireşti. De fapt, job-urile din APDRP şi APIA au fost „vânate”, se pare, mai ceva ca posturile de CEO din multinaţionale. Şi ştiţi de ce? Păi, cum să scape „clientela” asemenea bunătăţi din mână, mai ales că statul îţi oferă bani să stai degeaba?

 

Bani degeaba

Acesta este, de fapt, marele clenci! Unde mai poţi afla un job cu salariu bun şi responsabilităţi zero? Probabil numai în România lui 2008!

Desigur, ca salariile să fie rotunjite, funcţionarii cu pricina primesc şi un spor de 75 la sută din salariu. Vorbim aici de retribuţii (venituri) care pleacă de la 20 până la peste 70 de milioane de lei vechi, cel puţin. Asta în timp ce, în aceleaşi instituţii ocupate în agricultură, alţi funcţionari, mai tineri, în general, care muncesc de rup şi mai fac şi muncile altora, mai sus-puşi, au salarii de toată jena.

Dar n-au funcţie! Cu cât poziţia ierarhică este mai mare, cu atât angajatul statului beneficiază, în plus, de alte favoruri: maşină la scară, telefon de serviciu, secretară, cheltuieli de protocol şi altele.
Cu altfel de venituri sunt răsplătiţi şefii de la centru, dar şi directorii şi inspectorii din judeţe. Unde, de asemenea, putem adăuga alte şi alte cheltuieli aiurea...

 

Performanţe zero

Să nu scăpăm însă din vedere esenţialul. Ştiţi ce a provocat iscarea acestui imens scandal al salariilor din agenţiile guvernamentale? Practic, toată tevatura cu irosirea banului public prin plata unor salarii uriaşe a plecat tocmai de la funcţionarii cu pricina. Aceştia au reuşit „performanţa” de a pierde banii alocaţi de UE agricultorilor. Fie au fost probleme cu softul, fie auditul CE a depistat nereguli, fie n-au fost capabili să scrie programe finanţabile.

Cei care răspund de pescuit, de exemplu, susţine ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, n-au fost în stare să atragă nici măcar o finanţare de un euro din fonduri nerambursabile. Iar ca să înţelegeţi exact despre ce e vorba, vă spunem că, numai prin Programul Operaţional pentru Pescuit (POP), Uniunea Europeană alocă fonduri de 230 de milioane de euro, până în 2013, la care se adaugă contribuţia României, de 77 de milioane de euro.

Cred că, în situaţia de faţă, cu referire la modul în care a ajuns agricultura ţării noastre în acest moment, orice comentariu este de prisos. Iar consecinţele incapacităţii guvernanţilor de a stopa ignoranţa, mai ales pe vreme de criză, pot avea efect... letal.

 

Articol publicat în revista Ferma nr. 2(69)/2009


 
 
 
 
Trimite unui prieten articolul Salarii de CEO, performanţe zero
 
Toate campurile sunt obligatorii
 
 
 
 
 
 
Adauga comentariul tau la Salarii de CEO, performanţe zero
 
Toate campurile sunt obligatorii
Daca aveti cont va rugam sa va autentificati
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Articole corelate

Subvenţia, mai... Când a apărut Ordinul 230 din 16 aprilie 2009, privind acordarea de plăţi naţionale directe complementare în... [ continuare ]
Fermierul român, sub...
Actualitate, 21 May 2009 - 22:00,5 comentarii
Tehnica teledetecţiei aplicată în agricultura românească este nouă. Statele Uniunii Europene au obligaţia de a... [ continuare ]
Ordonanţa de urgenţă nr....
Agro Legislatie, 25 Jun 2009 - 19:00,0 comentarii
Ordonanţa de urgenţă nr. 74 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de... [ continuare ]
Când n-o mai fi...
Actualitate, 07 Jun 2010 - 15:00,4 comentarii

În legislaţia europeană, termenul folosit pentru a numi beneficiarul plăţilor SAPS este... [ continuare ]

APIA şi-a făcut planul....
Actualitate, 25 Jun 2010 - 14:00,4 comentarii

Teoretic, dacă ne luăm după comunicatele APIA, lucrurile ar sta cu totul altfel. Practic, cu girul multor agenţii... [ continuare ]

Afaceri Agricole

Consultanţă gratuită...
Ferma , 22 Jun 2011 - 16:00,0 comentarii
Consultanţă gratuită pentru fermele agricole de semi-subzistenţă prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării ... [ continuare ]
Între utopie şi...
Cosmin Trif , 10 Mar 2011 - 16:00,0 comentarii
După cum se ştie, România are de îndeplinit obligaţii punctuale privind consumul de energie din surse ... [ continuare ]
Trei motive să cumperi...
Cosmin Trif , 17 Feb 2011 - 14:00,0 comentarii
Presa şi nu numai, anunţă o nouă invazie a străinilor, care cumpără “pe rupte” teren agricol ... [ continuare ]
Socul negru
Liviu GORDEA , 15 Feb 2011 - 14:00,3 comentarii
exploatat în Ungaria, aproape ignorat la noi [ continuare ]
Câtă energie puteţi...
Cosmin Trif , 08 Feb 2011 - 16:00,0 comentarii
Deţineţi o exploataţie agricolă şi vă gândiţi să vă produceţi în regie proprie energia necesară ... [ continuare ]
Între foamete şi...
Cosmin Trif , 28 Jan 2011 - 16:00,0 comentarii
Recent, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a afirmat că România ar putea hrăni 80 de milioane de oameni. ... [ continuare ]
Salarii de CEO,...
Cosmin Trif , 12 Aug 2010 - 13:00,0 comentarii
Să fii plătit cu mii de euro lunar şi să ai rezultate zero: aceasta a fost, dacă vă vine să credeţi, o parte ... [ continuare ]
Extractul lichid de humus...
Lari CAZACU , 29 Jun 2010 - 14:00,1 comentarii
Proiectul de Regulament propus de Parlamentul Europei pentru înlocuirea Directivei 91/414 ce reglementează ... [ continuare ]
În judeţul Neamţ,...
Ferma , 28 Jun 2010 - 10:00,0 comentarii
Bazele organizării şi implementării unui Program de Dezvoltare şi Exploatare a Taurinelor pentru Carne, pentru anul ... [ continuare ]
Cine câştigă şi cine...
Cosmin Trif , 10 Jun 2010 - 14:00,0 comentarii
În agricultură, criza economică este resimţită diferit, în funcţie de domeniul de activitate, dar şi ... [ continuare ]

Cele mai citite azi

 

Cele mai comentate azi

 

Abonare Newsletter


 
 
 
 

Poza zilei

 

Forum Agroinfo.ro

Intra acum pe forum
 
 
 
Recolta grau 2011

Recoltaţi anul acesta mai mult grâu decât anul trecut?





VOTEAZA
 
Va multumim!
Votul dvs. a fost adaugat cu succes!
Alte sondaje agricole
 
 
Acoperiri eficiente cu costuri minime

Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara



Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz

Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an



BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă

În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo



Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde

Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale



SCAPA de ambalaje!

În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide



E criză grea în cercetare

În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite



Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic

Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată



Energie cu panouri solare

Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice



Cazanele pe biomasă reduc cheltuielile şi măresc profitul

Pe piaţa românească au ajuns, cu dată mai recentă, şi centrale de încălzire a locuinţelor, halelor agricole şi industriale, pe bază de biomasă, mult mai economice decât cele pe bază de combustibili convenţionali



Fiţi independent energetic!

Deţineţi o exploataţie agricolă, silvică, o cabană şi pur şi simplu vă gândiţi să deveniţi independent din punct de vedere energetic?




Mai multe Tehnologii Agricole