Păstrăvul se poate reproduce şi de două ori pe an!

 
 
12345
Acvacultura,23 Jun 2010 - 12:00,2 comentarii
Supunerea genitorilor la un regim de lumină zilnică de 16 ore timp de două luni, ...

Alternanţa între un sezon de reproducere şi un sezon de repaus sexual la majoritatea animalelor este influenţată de variaţia anuală a duratei lumină.



Rolul luminii este, se pare, de a regla un ritm endogen de reproducere al animalului. Ciclul sexual la salmonide este în general anual şi are loc în perioada de descreştere a zilei lumină.


Prin reducerea duratei de lumină la păstrăv s-a putut induce reproducerea în extrasezon la 6 luni de la reproducerea naturală. Un asemenea experiment am efectuat în perioada toamnă 2001 - primăvară 2002, la păstrăvul fântânel.

 

Premieră pentru România

Pornind de la faptul că ciclul sexual la salmonide este în general anual, şi are loc când lumina scade, am încercat realizarea artificială a acestui regim de lumină. O schemă simplă a fost pusă la punct de Buomage şi colab. (1984) şi de Takashima şi Yamoda în acelaşi an. Metoda propusă de aceştia constă în supunerea genitorilor la un regim de lumină zilnică de 16 ore timp de două luni, apoi la un regim de lumină de opt ore pe zi, până la depunerea pontei.

Metoda precizată anterior a fost folosită şi în experimentul nostru. Pentru a putea realiza regimul de lumină dorit, bazinul a fost acoperit (foto 1). Pentru a vedea ce influenţă a avut programul de iluminare utilizat de noi, asupra gonadelor, în data de 30 aprilie 2002, după 172 de zile de la începerea experimentului, s-au sacrificat, din lotul martor şi experimental, câte trei femele şi trei masculi.

Ovarele celor trei femele din lotul experimental au prezentat grade diferite de dezvoltare (foto 2 şi 3), cu ovocite ce au avut diametru de 2,8-3 mm. Toate trei ovarele au fost însă mai dezvoltate decât ovarele exemplarului din lotul martor care a avut ovocite de mărimi cuprinse între 1 şi 1,2 mm. Iată că, la lotul experimental, ovocitele au fost şi de 2,5 ori mai mari decât la lotul martor.

La examenul macroscopic, s-au observat diferenţe semnificative şi între testiculele păstrăvilor, testiculele provenite de la lotul experimental fiind mult mai dezvoltate decât testiculele provenite de la lotul martor (foto 4 şi 5).

În data de 19 iunie 2002, la încercarea de mulgere, femelele au eliberat icre, iar masculii lapţi.
Icrele au fost puse la incubat, temperatura apei fiind de 11oC. După 14 zile de la muls, când s-au acumulat 154 grade zile s-a făcut testul cu soluţie de acid acetic (oţet alimentar) pentru a vedea procentul de fecunditate obţinut (foto 6). La icrele care sunt fecundate, în urma introducerii în oţet, se evidenţiază embrionul, care apare sub forma unui segment alb.

Prin acest experiment s-a reuşit, pentru prima dată în România, reproducerea în extrasezon a păstrăvului fântânel.

 

Articol publicat în revista Ferma nr. 3(58)/2008


 
 
 
 
Trimite unui prieten articolul Păstrăvul se poate reproduce şi de două ori pe an!
 
Toate campurile sunt obligatorii
 
 
 
 
 
 
Adauga comentariul tau la Păstrăvul se poate reproduce şi de două ori pe an!
 
Toate campurile sunt obligatorii
Daca aveti cont va rugam sa va autentificati
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Galerie de imagini

<
>
 

2 ComentariiCOMENTEAZA

anonim, 23-Feb-2011 20:54:26
incercare...
o sa incerc in vara acesta si eu . va multumesc pt idee
anonim, 02-Jul-2010 11:31:42
Felicitari pentru realizare...
Am facut si eu acest procedeu, la o pastravarie din Germania.
 
ADAUGA COMENTARIUL TAU
 
 

Articole corelate

Acvacultura, soluţie...
Horticultura, 06 Feb 2009 - 18:00,0 comentarii
La începutul perioadei de tranziţie, România mai deţinea o suprafaţă de sere de cca. 1400 ha, a cărei valoare de... [ continuare ]
Ordin nr. 189 din 09 martie...
Agro Legislatie, 09 Mar 2009 - 15:00,0 comentarii
Ordin privind prohibiţia pescuitului. [ continuare ]
Ordin nr. 240 din 21 mai 2009
Agro Legislatie, 21 May 2009 - 16:00,0 comentarii
Ordin pentru modificarea si completarea Ordinului ministrului agriculturii si dezvoltarii rurale nr. 332/2008 privind... [ continuare ]
Acvacultura deşertică în...
Acvacultura, 18 Jun 2009 - 19:00,1 comentarii
Potenţial valoros la peştii Baramundi

Simpozionul ştiinţific... [ continuare ]
Acvacultura, o soluţie...
Horticultura, 24 Mar 2010 - 14:00,0 comentarii

La începutul perioadei de tranziţie, România mai deţinea o suprafaţă de sere de cca. 1400 ha, a cărei... [ continuare ]

Acvacultura

Primăvara în păstrăvării
Gabriel Hoduţ , 13 May 2011 - 16:00,0 comentarii
Odată cu venirea primăverii, activitatea în păstrăvării începe să prindă mai multă viaţă. ... [ continuare ]
Fertilizarea heleşteielor...
Grozea Adrian , 25 Nov 2010 - 14:00,0 comentarii
Exploatarea îndelungată a heleşteielor duce la reducerea considerabilă a  productivităţii lor naturale, ... [ continuare ]
CE CONDIŢII TREBUIE...
Grozea Adrian , 01 Nov 2010 - 14:00,1 comentarii
Este o întrebare pe care cu siguranţă fiecare crescător de crapi şi-o pune în pragul sezonului rece. ... [ continuare ]
Creşterea sturionilor în...
Marian Bura , 22 Oct 2010 - 11:00,2 comentarii
• o afacere de mare perspectivă [ continuare ]
Sisteme de capacitate medie... Sistemele de capacitate medie permit realizarea unor producţii de plante şi peşti care pot asigura consumul familial ... [ continuare ]
Popularea heleşteielor de...
Grozea Adrian , 02 Jul 2010 - 12:00,2 comentarii
O verigă foarte importantă a tehnologiei creşterii crapului în heleşteie, cu implicaţii majore în ... [ continuare ]
Peştii ornamentali -... În climatul regiunii noastre, creşterea în condiţii de fermă a peştilor ornamentali reprezintă o ... [ continuare ]
Păstrăvul se poate...
Gabriel Hoduţ , 23 Jun 2010 - 12:00,2 comentarii
Alternanţa între un sezon de reproducere şi un sezon de repaus sexual la majoritatea animalelor este ... [ continuare ]
Creşterea peştilor...
Grozea Adrian , 16 Jun 2010 - 10:00,0 comentarii
Pentru ca rezultatele de producţie să fie corespunzătoare, creşterea peştilor în viviere trebuie să se ... [ continuare ]
Impactul furajelor...
Radu MUSCALU , 14 Jun 2010 - 14:00,7 comentarii
Hrănirea are cel mai important impact asupra rezultatelor în fermele piscicole, deoarece cantitatea şi ... [ continuare ]

Cele mai citite azi

 

Cele mai comentate azi

 

Abonare Newsletter


 
 
 
 

Poza zilei

 

Forum Agroinfo.ro

Intra acum pe forum
 
 
 
Recolta grau 2011

Recoltaţi anul acesta mai mult grâu decât anul trecut?





VOTEAZA
 
Va multumim!
Votul dvs. a fost adaugat cu succes!
Alte sondaje agricole
 
 
Acoperiri eficiente cu costuri minime

Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara



Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz

Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an



BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă

În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo



Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde

Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale



SCAPA de ambalaje!

În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide



E criză grea în cercetare

În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite



Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic

Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată



Energie cu panouri solare

Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice



Cazanele pe biomasă reduc cheltuielile şi măresc profitul

Pe piaţa românească au ajuns, cu dată mai recentă, şi centrale de încălzire a locuinţelor, halelor agricole şi industriale, pe bază de biomasă, mult mai economice decât cele pe bază de combustibili convenţionali



Fiţi independent energetic!

Deţineţi o exploataţie agricolă, silvică, o cabană şi pur şi simplu vă gândiţi să deveniţi independent din punct de vedere energetic?




Mai multe Tehnologii Agricole