Modificare PNDR: Noi măsuri şi facilităţi

 
 
12345
Actualitate,02 Sep 2011 - 16:00,1 comentarii
Păşune din Retezat

Comisia Europeană (CE) a acceptat propunerea României de modificare a Măsurii 112 Instalarea tinerilor fermieri prin creşterea valorii primei de instalare de la 25.000 de euro, în prezent, la 40.000 euro, şi modificarea nivelului minim de pregătire al beneficiarilor



La propunerea privind creşterea procentului sprijinului nerambursabil la 90% în cazul Măsurilor 312 Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi şi 313 Încurajarea activităţilor turistice, reprezentanţii CE au atras atenţia că 90% este prea mult, în condiţiile în care cele două măsuri vizează beneficiari privaţi şi au cerut argumente suplimentare pentru creşterea sprijinului.

De asemenea, reprezentanţii CE au agreat şi realocarea unor fonduri disponibile din economii şi rezilieri de contracte către măsurile 121 Modernizarea exploataţiilor agricole, 123 Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere, 312 Micro-întreprinderi şi Leader, însă au cerut un mecanism mai clar şi transparent, care să permită prioritizarea proiectelor care vor putea fi selectate pentru finanţare din aceste alocări suplimentare.

Cea de-a şaptea propunere de modificare a PNDR include şi introducerea în PNDR a măsurii de bunăstare a animalelor pentru porc şi pasăre, despre care Comisia a precizat că este admisibilă, dar necesită completări şi modificări tehnice. Reprezentanţii CE au agreat, de asemenea, includerea în criteriile de selecţie din PNDR a abatoarelor mici şi a unităţilor de procesare a cărnii.

Toate propunerile discutate şi agreate de principiu vor fi transmise Comisiei după ce vor fi supuse aprobării Comitetului de Monitorizare al PNDR la începutul lunii septembrie.

 

Concurenţă pe Măsura 112

Peste 4.000 de cereri de finanţare au fost depuse de tineri fermieri în sesiunea iulie 2011, valoarea acestora depăşind, pentru prima oară, alocarea sesiunii. Valoarea celor 4.083 de proiecte conforme depuse se ridică la cca. 83,5 mil. euro, alocarea de 50 mil. euro a sesiunii fiind depăşită, ceea ce înseamnă că acordarea finanţării va fi decisă de punctajele obţinute de fiecare proiect, potrivit APDRP.

Cele mai multe proiecte vizează apicultura şi dezvoltarea de ferme vegetale, dar au fost cerute fonduri şi pentru exploataţii horticole şi zootehnice.

 

Condiţii noi pentru următoarele sesiuni

Următoarea sesiune pe Măsura 112 va fi deschisă în perioada 1-30 noiembrie 2011, iar beneficiarii vor putea primi maxim 40.000 euro pe exploataţie. Sprijinul propus pentru instalarea tânărului fermier va creşte de la 10.000 euro la 12.000 euro pentru o exploataţie agricolă cu dimensiunea minimă de 6 UDE, iar peste această dimensiune, sprijinul pentru instalare va creşte cu 4.000 euro/1 UDE, comparativ cu 2.000 de euro/1 UDE, în prezent.

De asemenea, nivelul minim de pregătire profesională a solicitanţilor eligibili se modifică, fiind necesar un certificat de calificare sau de absolvire a unui curs de formare în domeniul agricol de minim 150 ore, iar certificatele vor putea fi prezentate şi de către absolvenţii de liceu, de şcoli profesionale sau de arte şi meserii, altele decât cele cu profil agricol.


Sesiuni amânate pentru Măsurile 141 şi 313

Autoritatea de Management PNDR (AM-PNDR) din Ministerul Agriculturii a decis să amâne pentru începutul lui 2012 cea de-a doua sesiune pentru depunerea proiectelor pe Măsura 141 Sprijinirea fermelor de semi-subzistenţă, programată, iniţial, pentru 3-31 octombrie 2011, din cauza numărului mare de proiecte (peste 28.000 proiecte) depuse în prima sesiune din acest an, desfăşurată în iunie, care face imposibilă finalizarea evaluării lor până la începerea noii sesiuni.

În plus, în sesiunea din iunie au fost licitate toate fondurile alocate Măsurii 141 în 2011 (210 mil. euro), fiind ceruţi de două ori mai mulţi bani decât fondurile disponibile sesiunii (105 mil. euro), iar amânarea va da posibilitatea solicitanţilor eligibili, dar neselectaţi din lipsă de finanţare, să redepună proiectele în următoarea sesiune.

De asemenea, sesiunea de depunere de proiecte pentru Măsura 313 Încurajarea activităţilor turistice din PNDR, programată pentru 1-30 septembrie 2011, a fost amânată pentru a putea îmbunătăţi condiţiile de accesare a fondurilor europene.

Perioada exactă de desfăşurare a următoarei sesiuni va fi stabilită ulterior şi va fi anunţată în timp util. Sesiunea pe Măsura 313 programată pentru septembrie 2011 avea o alocare financiară de 85 mil. euro.


2.000 proiecte finalizate prin PNDR

Aproximativ 2.000 de proiecte au fost finalizate prin PNDR până în august 2011, iar restul sunt în diferite etape de implementare. Valoarea contractată a tuturor proiectelor finalizate depăşeşte 374 mil. euro.
Cele mai multe proiecte finalizate (959 proiecte) sunt pe Măsura 121 Modernizarea exploataţiilor agricole.

Pentru aceste proiecte, APDRP a semnat contracte de finanţare de peste 202 mil. euro. Alte 488 de proiecte au fost finalizate pe Măsura 312 Micro-întreprinderi, acestea primind fonduri nerambursabile de peste 63,2 mil. euro, în timp ce în cadrul Măsurii 123 Produse agricole şi forestiere, dar şi a Schemelor de Ajutor de Stat XS 13/2008 şi XS 28/2008, au fost finalizate 227 de proiecte de investiţii, pentru care au fost semnate contracte de finanţare de cca. 75 mil. euro.

Pentru Măsura 112 Instalarea tinerilor fermieri, beneficiarii au finalizat 83 de proiecte pentru care au primit aproximativ 1,8 mil. euro.

Beneficiarii Măsurii 313 Activităţi turistice au finalizat 5 proiecte (din cele 890 de contracte semnate), cu valoare totală nerambursabilă de peste 550.000 euro.

APDRP a semnat cu beneficiarii fondurilor europene nerambursabile peste 33.000 de contracte de finanţare, în valoare de peste 4 mld. euro, ceea ce reprezintă cca. 60% din sumele alocate României prin PNDR.


Contribuţie de 5% la cofinanţare

România va putea să îşi diminueze contribuţia la proiectele de dezvoltare rurală, pescuit şi coeziune pe care le cofinanţează în prezent împreună cu UE până la minim 5% din valoarea nerambursabilă a proiectelor, conform unei hotărâri a CE din 1 august a.c.. Dacă Parlamentul European şi Consiliul vor aproba această decizie, măsura ar putea fi aplicată de anul viitor.

Potrivit estimărilor Comisiei, prin reducerea cotei de cofinanţare naţională de la 15% la 5%, România ar putea beneficia de maxim 714 mil. euro. De asemenea, prin aplicarea acestei măsuri, Comisia prognozează lansarea unor noi programe care nu au fost aplicate din lipsa fondurilor naţionale.

Măsura nu reprezintă o finanţare nouă sau suplimentară, ci permite plata anticipată a unor fonduri deja alocate în cadrul politicilor UE privind coeziunea, dezvoltarea rurală şi pescuitul. Pentru aceasta, fiecare stat membru va trebui să facă o cerere pentru a beneficia de noul sistem.

Reducerea cofinanţării de la bugetul de stat vizează şi Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), din care este finanţat şi PNDR, precum şi Fondul European pentru Pescuit (FEP), din care este finanţat Programul Operaţional pentru Pescuit (POP).


 
 
 
 
Trimite unui prieten articolul Modificare PNDR: Noi măsuri şi facilităţi
 
Toate campurile sunt obligatorii
 
 
 
 
 
 
Adauga comentariul tau la Modificare PNDR: Noi măsuri şi facilităţi
 
Toate campurile sunt obligatorii
Daca aveti cont va rugam sa va autentificati
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

1 ComentariiCOMENTEAZA

anonim, 15-Jan-2012 20:09:02
masura 141...
buna sunt posesorul unui proiect eligibil depus in iunie 2011,din comentariul de mai sus se intelege ca toate dosarele eligibile vor intra la finantare asa e? va rog sa ne lamuriti ,multumesc.
 
ADAUGA COMENTARIUL TAU
 
 

Articole corelate

MADR e doar spectator,...
Actualitate, 02 Jun 2010 - 14:00,9 comentarii

Sectorul de creştere a animalelor şi absorbţia fondurilor europene sunt două dintre priorităţile anunţate... [ continuare ]

Sectorul bovine e în...
Zootehnie, 02 Jun 2010 - 15:00,1 comentarii

Foarte multe ferme de vaci îşi vor închide porţile, în condiţiile în care nu există... [ continuare ]

Subvenţia, mai...
Dezvoltare rurala, 01 Sep 2010 - 10:00,0 comentarii

Când a apărut Ordinul 230 din 16 aprilie 2009, privind acordarea de plăţi naţionale directe complementare... [ continuare ]

Surse de furaje în zone...
Horticultura, 15 Dec 2010 - 16:00,0 comentarii

Se presupune că agricultura a apărut ca o îndeletnicire constantă a oamenilor, în urmă cu circa 10-15... [ continuare ]

Camerele Agricole: toate...
Actualitate, 18 Apr 2011 - 16:00,1 comentarii

Au trecut mai bine de două luni de la promulgarea Legii Camerelor Agricole şi, conform chiar textului legii,... [ continuare ]

Actualitate

350.000 ha distruse de ger:...
Ferma , 07 May 2012 - 15:00,0 comentarii
Peste 350.000 ha de culturi agricole au fost distruse în această iarnă, dintr-un total de 2,57 mil. hectare ... [ continuare ]
Ultimii bani pentru...
Ferma , 26 Apr 2012 - 14:00,0 comentarii
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a deschis în perioada 17 aprilie - 31 mai 2012 ... [ continuare ]
Cererile pentru CNDP la...
Ferma , 25 Apr 2012 - 16:00,0 comentarii
Crescătorii de ovine şi caprine pot solicita prima pe cap de animal aferentă anului 2012 din 9 aprilie până ... [ continuare ]
1 mc de lemn furat ar putea...
Ferma , 25 Apr 2012 - 14:00,0 comentarii
Noul ministru al Mediului şi Pădurilor, Attila Korodi, va trebui să atragă rapid fonduri UE şi să propună ... [ continuare ]
Mai mulţi bani pentru...
Ferma , 25 Apr 2012 - 13:00,0 comentarii
Guvernul a aprobat suplimentarea cu 51,4 mil. lei a sumei pentru ajutoarele de stat acordate pentru anul 2011 pentru ... [ continuare ]
Instanţa va decide dacă...
Violeta Mâţ , 24 Apr 2012 - 14:00,0 comentarii
47,57 mil. lei (cca. 11,3 mil. euro) e paguba produsă statului de crescătorii de bovine şi ovine/caprine care au ... [ continuare ]
Protest cu tractoare şi...
Ferma , 23 Mar 2012 - 14:00,0 comentarii
Circa 200 de fermieri din localitatea arădeană Nădlac şi din comunele învecinate au protestat, în 14 ... [ continuare ]
Efectivele de scroafe: UE...
Ferma , 19 Mar 2012 - 14:00,0 comentarii
Efectivul de porci din Uniunea Europeană a înregistrat o scădere de 2% anul trecut, în comparaţie cu ... [ continuare ]
MADR are un nou ministru
Violeta Mâţ , 21 Feb 2012 - 16:00,0 comentarii
Deputatul PDL Stelian Fuia este, din 9 februarie 2012, noul ministru al Agriculturii [ continuare ]
„Seceta” de strategii...
Marian MUŞAT , 09 Feb 2012 - 16:00,0 comentarii
Cum să atragem fonduri europene când au fost scoase unele măsuri de sprijin, printre care şi Măsura 125, ... [ continuare ]

Cele mai citite azi

 

Cele mai comentate azi

 

Abonare Newsletter


 
 
 
 

Poza zilei

 

Forum Agroinfo.ro

Intra acum pe forum
 
 
 
CULTURA ANULUI 2012

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2012?






VOTEAZA
 
Va multumim!
Votul dvs. a fost adaugat cu succes!
Alte sondaje agricole
 
 
Plantaţii de salcie energetică, în practică

Urmând tendinţele impuse de Uniunea Europeană, proporţia utilizării surselor de energie regenerabilă trebuie să crească semnificativ. În acest scop, pentru alimentarea cu energie pe plan intern, în afară de centralele solare, eoliene şi hidrocentrale, un rol însemnat îl vor juca şi centralele energetice şi termice de ardere, alimentate cu biomasă



Sistemele GPS pentru agricultură

Exigenţele agriculturii moderne ţin de productivitate şi eficienţă ridicată. Reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole în globalitatea lor sunt factorii esenţiali ai rentabilităţii şi competitivităţii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern



Acoperiri eficiente cu costuri minime

Grupul Richel Franţa este reprezentat în România de firma Delta Exclusiv din Timişoara



Stallprofi: De la conceptul de fermă, la biogaz

Titlul acestui articol este, de fapt, motto-ul nostru, care acoperă un domeniu de specialitate vast. Nu este o tehnică de publicitate, ci exprimarea acelei concepţii de sistem cuprinzătoare, pe care Stallprofi o reprezintă şi aici, în România, de peste un an



BASF: protecţia de toamnă în culturile de rapiţă

În perioada august - septembrie a.c., firma BASF a derulat campania de prezentare a principalelor beneficii ale utilizării în toamnă a produselor de protecţia plantelor la această cultură, cu accent pe produsul de top Caramba® Turbo



Tehnologia Güttler - pregătirea solului şi aplicarea îngrăşământului verde

Aplicarea îngrăşământului verde nu asigură în totalitate elementele nutritive necesare solului, dar ajută la menţinerea humusului în sol, creşte nivelul de azot şi reduce eroziunea, ajutând solul să-şi păstreze şi conţinutul de substanţe minerale



SCAPA de ambalaje!

În cadrul campaniei “SCAPA de ambalaje!”, fermierii pot preda gratuit ambalajele provenite de la produsele de protecţia plantelor (ppp) către SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide



E criză grea în cercetare

În prezent, agricultura României a decăzut foarte mult, nemaifiind capabilă să asigure hrana pentru propria populaţie. Peste trei milioane de hectare de teren arabil rămân, an de an, nelucrate, alte trei milioane hectare de păşuni şi fâneţe s-au degradat, nefiind îngrijite



Producerea de furaje verzi în sistem hidroponic

Cultura hidroponică a plantelor în soluţii nutritive, fără sol, este folosită preponderent pentru producerea de legume sau de flori, unde succesiunea ciclurilor de producţie este mai mare şi rentabilitatea culturilor foarte ridicată



Energie cu panouri solare

Premieră pentru Grupul italian Maschio-Gaspardo. Acesta a finalizat şi a pus în funcţiune o parte a instalaţiei de producere de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice




Mai multe Tehnologii Agricole