Agricultură românească, fermieri din import

Bătălia pentru cucerirea de noi pieţe de desfacere e veche de când lumea. Ceea ce se schimbă sunt doar jucătorii, produsele şi marketingul. 

Mai deunăzi am urmărit, pe un post naţional de televiziune, un reportaj despre investiţii maghiare în domeniul agricol în România. Ajungând la o oarecare saturaţie a pieţei de desfacere, dar şi din alte cauze, vecinii noştri de la vest se gândesc serios să investească la noi.

La o adică, spunea un om de afaceri maghiar, nu facem altceva decât să ne deplasăm cu câţiva kilometri dincolo de graniţă.

Cu timpul, mărturisea maghiarul, o să vedeţi că, treptat, o să dispară astfel de bariere - şi anume graniţele fizice, afacerile ducându-se acolo unde le merge mai bine.

Ceea ce, de altfel, unii oameni de afaceri au şi început să facă. Subiectul nostru, pe care l-am văzut la televizor, acoperea o paletă largă de activităţi: de la importul de cereale, comerţ cu pesticide etc., la producerea pâinii.

Iar după propriile lui declaraţii, business-ul era unul de succes.

Care e, de fapt, „secretul” investitorului nostru? Având ceva experienţă în spate, el a reuşit acolo unde alţii s-au poticnit. Venind cu know how-ul, dar şi cu baza tehnică din Ungaria, el a simţit că poate vinde mai profitabil în România.

Aici a beneficiat de forţă de muncă mai ieftină, de taxe favorabile, dar mai ales de o piaţă mult mai flămândă decât la el acasă.

Vorbind de acest business, ne amintim de o altă afacere de sorginte maghiară, derulată tot la câţiva kilometri de graniţă. E vorba de o companie maghiară care prestează servicii în agricultură, la cultura mare.

Aici e interesant faptul că maghiarii s-au înţeles cu fermierii români, ca plata pentru prestaţiile efectuate să se facă în produse agricole şi nu în bani. Cu siguranţă că ungurii ştiu bine de ce au optat pentru această cale de plată.

Nu lipsit de importanţă e faptul că toate lucrările agricole sunt efectuate cu utilaje proprii, aduse special din Ungaria.


Cine vine la târg?

Apropos de maghiari, pentru cine a avut ochi de văzut, a avut ocazia să-i cunoască personal, cu ocazia târgului Agromalim 2008, desfăşurat în septembrie la Arad.

Am remarcat o sumedenie de standuri aparţinând companiilor maghiare, cu diverse profiluri, de la comerţ cu seminţe, la prezentări de vinuri şi utilaje pentru agricultură. Aşadar, vecinii noştri n-au scăpat ocazia de a-şi populariza produsele chiar la noi, acasă.

Şi, după cum am putut vedea, au făcut acest lucru cu cea mai mare seriozitate şi responsabilitate. Am constatat acest lucru live, stând de vorbă cu ei, adresându-le cele mai încurcate întrebări etc. Serviabili, pricepuţi în domeniul lor, mereu cu zâmbetul pe buze, dar mai ales nu te lăsau să pleci de la stand nelămuriţi. Parcă asta aduce a profesionalism, nu-i aşa?

Cu siguranţă, unii dintre ei nu se aşteptau să facă minuni la Arad. Au ţinut însă să participe, să fie prezenţi, să ia pulsul momentului.

Ei ştiu, ca şi omul de afaceri de care vă vorbeam la începutul materialului, că România este şi poate fi o piaţă de desfacere formidabilă.


De ce ei au şi noi nu?

Prin ce se deosebesc maghiarii, în agricultură, de noi? În primul rând, ungurii dispun de o bază materială net superioară. Tractoare, combine, maşini agricole performante, găseşti în aproape exploataţiile vecine.

Apoi, maghiarii ne depăşesc şi la capitolul tehnologii de lucru, fiind mai racordaţi la realitate, mai receptivi la nou, decât sunt majoritatea fermierilor români.

Nu în ultimul rând, fermierii din vecini au beneficiat mereu de subvenţii mai mari şi la termen, comparativ cu noi. Ei au intrat în Uniunea Europeană înaintea noastră, au căpătat fonduri nerambursabile primii.

Au avut o guvernare pre-aderare care a investit cât s-a putut de mult în agricultură.
Pe de altă parte, noi avem ceva, pentru care ungurii ar plăti bani grei: piaţa de consumatori.

Este astfel de remarcat consecvenţa maghiarilor în a-şi face şi ei loc pe această piaţă est-europeană. Piaţă în care mai dau din coate şi alţii, inclusiv vest-europenii.

În paranteză fie spus, una dintre cele mai mari rele care i s-a întâmplat României post-decembriste a fost, fără îndoială, pierderea iremediabilă a fostelor pieţe de desfacere.

Chiar dacă acele pieţe erau de sorginte comunistă, economic vorbind, ele şi-au avut rolul lor. Pieţele cu pricina au dispărut însă peste noapte, fără să fie înlocuite cu altele.

Până la urmă, care e cheia unei economii concurenţiale? Să deţii o parte din piaţă şi să poţi să vinzi cu profit pe acea piaţă.


Musafiri în propria ţară?

Trăim vremuri în care business-urile trec prin schimbări spectaculoase. Astăzi, totul se derulează mult mai repede decât ieri şi mai încet decât mâine. Câştigător va fi acela care va şti să fructifice în favoarea sa aceste schimbări.
Care se va adapta mai repede la nou.

Aşadar, n-ar mai surprinde pe nimeni dacă mâine, în locul asociaţiei agricole „Albina”, de pildă, ar apare asociaţia „Gyula”, să spunem. Aşa cum, în retail, de exemplu, există o sumedenie de companii multinaţionale, ar putea fiinţa şi în agricultură ferme finanţate exclusiv cu capital străin.

Cum trebuie să se comporte fermierii români în faţa unor astfel de noi provocări? Până să aştepte ajutorul de la stat, justificat, fără îndoială, ai noştri ar face bine dacă ar trage niţel cu ochiul la vecini. Fie că aceştia sunt maghiari, austrieci ori italieni.

De la fiecare dintre ei am avea ceva de reţinut. Chiar dacă, de cele mai multe ori, ne lovim de alte condiţii „de mediu”, niciodată nu strică să privim mai atent în jur.

Aşa cum făceau şi maghiarii veniţi în număr mare să-şi promoveze produsele la Agromalim Arad.


Articol publicat în revista Ferma nr. 10(65) - octombrie 2008