Agricultura şi... fotbalul din vest

La început de aprilie, la invitaţia revistei Ferma, am plecat într-o vizită în Ungaria şi Austria, împreună cu Gabi Gherghescu, colegul meu de la emisiunea „Viaţa Satului” de pe TVR 1, Dănuţ Radiş - directorul general al revistei, Adrian Riff - un important fermier din judeţul Timiş şi Artur Meyer - importator de utilaje şi un traducător foarte bun de limba germană.

Scopul deplasării noastre a fost, în primul rând, acela de a vedea la faţa locului, cum se descurcă fermierii din aceste ţări, în contextul mult trâmbiţat al crizei financiare. Pe de altă parte, urma să participăm la cea mai mare expoziţie de taurine din rasa Fleckvieh din Austria. Aveam să descoperim două lumi total diferite...


Ungaria: moştenirea comunistă îşi arată colţii

Prima surpriză avea să vină de la vecinii unguri. Când am aflat că ferma de vaci din Ungaria are în medie 400-500 de capete, am crezut că traducătorul nu a fost atent. Explicaţia am aflat-o destul de repede. După 1989, fostele CAP-uri comuniste nu au fost desfiinţate, aşa cum s-a întâmplat la noi. S-a schimbat doar forma de proprietate.

Aşa se explică şi numărul mare de capete pe exploataţie. Dar acest tip de fermă, în situaţia de criză de acum, pare să fie cea mai vulnerabilă.

În perioada ianuarie-martie, preţul laptelui a fost de circa 17 eurocenţi (aproximativ 0,73 lei). Deşi vorbesc de export de lapte în mai multe ţări ale Uniunii Europene, fermierii maghiari recunosc că merg în pierdere. Speranţa lor este ca pe perioada verii, preţul laptelui să urce la cel puţin 23 de eurocenţi. Şi, atenţie, vorbim de o fermă cu nici mai mult, nici mai puţin de 1800 de capete.

La această primă fermă vizitată, am remarcat o strategie aparte: nici o investiţie nu s-a pus în practică, decât dacă legea sau normele europene o cereau în mod expres. De unde şi o imagine a unei ferme prăfuite, de stil vechi. Când am întrebat dacă exportă lapte şi în România, au evitat răspunsul într-un mod elegant.

Nici în a doua fermă din Ungaria, cu 500 de capete - fermă de mărime medie, cum o numesc ei - nu am găsit prea mult optimism. Aici am descoperit însă ceva mai multă grijă pentru tehnologia modernă. O sală de muls nouă, o parte din adăposturi proaspăt modernizate, dozator de lapte la poarta fermei etc. În schimb, temerea faţă de preţul fluctuant al laptelui era şi aici cea mai importantă problemă.

Am părăsit Ungaria cu concluzia că nici fermierii de aici nu stau pe roze, dar şi cu imaginea de neşters că nici un hectar de pământ nu era nelucrat.


La fotbal chiar se pricepe toată lumea...

Din Ungaria am trecut foarte repede în Austria, pentru că seara, la Klagenfurt, urma să dispute un meci naţionala de fotbal a României cu cea a Austriei. O idee excelentă a prietenului Dănuţ Radiş, de a fi prezenţi la această partidă. Scorul nu a fost de natură să ne încânte (după cum ştiţi, 2-1 pentru Austria), jocul naţionalei noastre nici atât.

De aici şi titlul pe care l-am ales pentru acest scurt capitol din deplasarea noastră. Între timp, o problemă s-a rezolvat - antrenorul Victor Piţurcă a fost demis.

Problema importantă însă rămâne: mentalitatea românului. La sfârşitul meciului, mă gândeam la binecunoscuta expresie: „la fotbal, la politică şi la agricultură se pricepe tot românul”. Atât de bine ne pricepem, de ne învaţă ceilalţi tot timpul să revenim cu picioarele pe pământ şi să ne vedem lungul nasului. Nota 10 pentru o parte dintre românii care au fost în tribune şi care ştiu să-şi preţuiască valorile naţionale şi ştiu să câştige respectul celorlalţi, prin atitudine civilizată.


Născuţi să facă asta...

Are bunicul meu o expresie: „Măi tataie, nu vezi că nu e făcut să facă asta?”. Ei bine, credeţi-mă că austriecii chiar sunt făcuţi să crească animale. În primul rând, ferma medie în Austria este cu totul alta decât cea din Ungaria. Faţă de 400-500 de capete, aici avem 50-60 de capete. Tradiţia este cuvântul cheie.

Ferma se transmite din tată în fiu, copiii nu se joacă cu păpuşi Barbie sau cu pistoale cu apă, ci cu tractoraşe care duc furaje la animale. Niciodată un fermier austriac nu o să se considere „patron”. El îşi spune simplu: fermier. Atunci când ajung la el grupuri de fermieri din alte ţări este cel mai fericit şi mândru de ce poate să le arate. Două astfel de ferme am vizitat în Austria, împreună cu un grup de 60 de fermieri din zona Clujului şi am tras cu toţii concluzia că austriecii „sunt născuţi să facă asta”.


... dar şi ajutaţi să facă asta

Când am intrat în detalii privind ultimele investiţii ce ne erau prezentate cu mândrie de fermierii austrieci, am mai aflat un cuvânt cheie. Mai bine zis, ar fi o cifră cheie: 3. Este vorba de 3 la sută, dobânda plătită în Austria pentru un credit agricol de investiţii pe 20 de ani. Ce s-ar mai înghesui şi fermierii români pe la uşile băncilor dacă nivelul dobânzii ar fi măcar apropiat de acesta!

Şi uite-aşa, micul nostru fermier austriac şi-a făcut un adăpost de se învârte după soare, şi-a cumpărat un robot de muls, pe care cei mai mulţi dintre ai noştri nu-l văzuseră nici măcar la televizor, ca să nu mai vorbim de genetica de vârf. O altă informaţie importantă a fost aceea că preţul de vânzare al laptelui este în Austria cu circa 30 la sută mai bun decât în Ungaria, singura explicaţie rezonabilă fiind că piaţa este organizată pe principii mult mai solide.


Lady Fleckvieh

Vă spuneam la începutul acestui articol că am vizitat şi cea mai importantă expoziţie de rasă Fleckvieh. Chiar dacă nu are amploarea altor expoziţii din Europa, manifestarea a fost una perfect organizată, iar vizitatorii au luat cu asalt standurile încă din prima zi. Personal, am fost impresionat de elementele de cosmetică ce însoţeau standurile: periuţe, uscătoare de păr, forfecuţe şi te miri ce nu aveau la îndemână femierii pentru a face din văcuţele lor nişte adevărate ladies.

Licitaţia de animale mi-a dat ocazia să fiu martor la vânzarea unui taur cu suma de 30.500 de euro. Nu-i de ici, de colo. Şi, ca de obicei la astfel de expoziţii organizate în Europa, au fost prezenţi o sumedenie de copii.


Speranţe de mai bine...

Nu îmi propusesem să închei acest articol într-o notă optimistă, dar pot să spun că am fost încântat de unitatea grupului de fermieri de la Cluj. Fermierii mi-au creat impresia că ştiu ce vor, ştiu ce să ceară, ştiu ce să întrebe. Măcar pentru două zile, am avut convingerea că există un viitor mai bun pentru fermierul mic şi mijlociu din România.

Un viitor ce nu e asigurat, ca în Austria, de către stat, indiferent ce culoare politică ar avea cei de la putere. Este vorba de un viitor asigurat de mentalitatea fermierilor noştri. Pentru că încep să cred că şi noi avem astfel de oameni, „născuţi să facă asta”. Dar de ajutat, îi ajută oare cineva?